Circulaţia se închide temporar pe Transfăgărăşan, luni, pentru desfăşurarea Turului Ciclist al Sibiului

Circulaţia rutieră se închide temporar, luni, pe Transfăgărăşan pentru desfăşurarea Turului Ciclist al Sibiului, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Astfel, în intervalul orar 10.00 – 17.30 se va închide circulaţia la km 115+926 – km 116+808 (închidere tunel) iar între 10:00 – 12:00, la km 130+800 – km 147+785 (Bălea Cascadă – localitatea Cârţişoara).

Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federaţiei Române de Ciclism şi a Uniunii Cicliste Internaţionale. Încă de la prima ediţie, care a avut loc în iulie 2011, Turul Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiţie ciclistă organizată în România şi una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naţionale, Continentale, Pro-Continentale şi, în premieră pentru ţara noastră, de World Tour.

În cele 11 ediţii organizate până acum, au venit la Sibiu ciclişti care au făcut istorie, precum Egan Bernal – câştigător al Turului Franţei în 2019, sau Primoz Roglic- câştigător al Turului Spaniei în acelaşi an.

A 12-a ediţie a Turului Sibiului, cursă de categoria 2.1, va reuni în perioada 2-5 iulie un număr de 28 de echipe, inclusiv şase de World Tour (BORA-hansgrohe, Israel-Premier Tech, Jumbo-Visma, Lotto Soudal, Astana Qazaqstan şi Cofidis), ceea ce dă garanţia unei întreceri spectaculoase şi echilibrate. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns