Circulaţia pe Transalpina a fost deschisă între Rânca şi Novaci

Circulaţia pe sectorul de drum Rânca – Novaci de pe DN 67C (Transalpina) a fost redeschisă marţi dimineaţa, începând cu ora 10:00, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 t, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit sursei citate, până la intrare în Rânca, între km 25 şi km 30, se va circula în coloană, utilajele de deszăpezire acţionând pentru a face posibilă tranzitarea zonei în regim de siguranţă.

“Menţionăm că în funcţie de condiţiile meteorologice se poate lua oricând decizia închiderii drumului pentru a nu pune în pericol viaţa participanţilor la trafic. Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, menţionează CNAIR.http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns