Cinci firme sunt interesate de termocentrala Mintia; majoritatea angajaților vor să plece

Cinci investitori şi-au arătat intenţia de a prelua termocentrala Mintia după ce aceasta va fi separată de Complexul Energetic Hunedoara (CEH), ceea ce demonstrează că tradiţia în energetică a judeţului Hunedoara nu se va pierde.

Chiar dacă cifrele arată că acum CEH are datorii de circa un miliard de euro, valoarea acestora nu a sperit potenţialii investitori care, cel mai probabil, au efectuat şi o analiză a felului în care s-au acumulat pierderile şi care au au fost factorii care le-au generat.

„Existau patru solicitări, din partea a patru companii, care doreau să cumpere termocentrala Mintia. Acum am înțeles că ar fi și a cincea solicitare. Sunt doritori și, cu siguranță, administratorul judiciar a și făcut documentația în acest sens și o va scoate la licitație. Probabil unul din cei cinci va cumpăra această societate”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.

Deoarece termocentrala Mintia nu mai are activitate din luna martie, era oarecum normal ca majoritatea angajaţilor să se înscrie pe listele de disponibilizări colective, mai ales că aceştia vor beneficia de plăţi compensatorii. O parte dintre aceştia ar putea fi însă reangajaţi în noua societate de către noul patron.

„Întregul personal de la Termocentrala Mintia s-a înscris pe listele de disponibilizare. Deci toți vor fi disponibilizați. Sunt 607 angajaţi care şi-au depus cereri de disponibilizare. (…) Am discutat cu administratorul judiciar, care a avut discuții cu vreo trei dintre cei care vor să cumpere termocentrala Mintia şi toţi şi-au exprimat intenţia ca, după cumpărare, să angajeze o mare parte din oamenii care au lucrat acolo pentru că sunt specialişti buni, care ştiu să lucreze”, a mai adăugat Cristian Roșu, administrator special la CEH.

Chiar dacă nu există încă un document oficial, din declaraţiile reprezentanţilor CEH se ştie că angajaţii care vor pleca din societate ar putea primi o sumă de 10.000 de euro şi venituri de completare pentru o perioadă de doi ani de zile.

Partajează această știre

Lasă un răspuns