CFR SA: Toate magistralele feroviare sunt operaţionale, dar circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă

Circulaţia trenurilor pe reţeaua feroviară se desfăşoară în condiţii normale de iarnă, traficul fiind adaptat la condiţiile meteo, însă fără a fi semnalate probleme tehnice la infrastructură, informează luni CFR SA.

La această oră, toate magistralele feroviare sunt operaţionale, nu sunt anunţate deranjamente la componentele infrastructurii feroviare, iar personalul de specialitate din dispecerate de trafic coordonează operativ toate trenurile aflate în grafic.

Cu toate acestea, CFR SA precizează că trenurile R2027 şi 2044 ale operatorului naţional de transport feroviar de călători staţionează temporar, între Ghioroc şi Glogovăţ, mecanicii solicitând operatorului CFR Călători locomotive Diesel, pentru continuarea călătoriei. Trenul internaţional 347 urmează să-şi continue parcursul, după plecarea trenului R 2027, aflat pe firul I.

“Călătorii sunt rugaţi ca, în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la nr. de telefon 021/9521 – Informaţii CFR – iar pentru verificarea orelor de sosire sau plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web – , unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut”, potrivit unui comunicat.

Pe toată perioada de funcţionare a comandamentelor de iarnă, personalul CFR SA va menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi va transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns