Cetatea Deva va găzdui începând de miercuri, 29 iulie 2020, ora 13:00, o expoziție de artă grafică, intitulată sugestiv ,,Art Corner by Miruna”. Lucrările aparțin Mirunei Armioni, proaspăt absolventă a Facultății de Inginerie Hunedoara.
Expoziția este un ansamblu de portrete ale unor persoane pe care artista le admiră, ale unor artiști, prieteni sau simple detalii ale chipului uman. Desenele imortalizează expresivitatea fețelor redate, păstrând detaliile cât mai aproape de imaginea de referință.
,,Pasiunea pentru desen și arta grafică o am încă din copilărie. Nu am urmat cursuri de desen, este o activitate autodidactică. Folosesc grafit și cărbune pe hârtie albă. Desenele mele exprimă în general o stare, iar liniile creionului descriu persoana mai bine decât o fac cuvintele”, spune artista Miruna Armioni.
Miruna Armioni nu este la prima expoziție. Ea a mai participat la diferite evenimente – „Facultatea Altfel”, Noaptea Cercetătorilor Europeni, Invenții, inventatori, pasiuni la Cetatea Devei”.
Lucrările artistei vor fi expuse în incinta Bastionului de Sud-Est din Cetatea Devei, până în 1 septembrie 2020, unde pot fi admirate atât de turiști cât și de deveni.
Îi așteptăm pe toți iubitorii de artă să petreacă câteva momente admirând lucrările acestei talentate artiste care poate fi numită pe bună dreptate un ambasador al culturii.
Intrarea la expoziție este liberă!
Expoziția de artă grafică este realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva.