Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia va intra în proprietatea județului Hunedoara, în urma votului acordat în Parlament pentru Proiectul de Lege de modificare și completare a Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, salută votul acordat în Parlament și mulțumește celor 234 de parlamentari care au înțeles importanța protejării și promovării acestui sit UNESCO și au votat pentru trecerea sa în proprietatea județului Hunedoara.
Cetatea Sarmizegetusa Regia este inclusă, alături de cetățile dacice din Munții Orăştiei: Costești – Cetățuie, Costești – Blidaru, Luncani – Piatra Roșie, Bănița – județul Hunedoara, incluzând și Cetatea dacică de la Căpâlna, județul Alba, Ansamblul fortificat din Munții Orăștiei, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Din anul 2013, cetatea Sarmizegetusa Regia se afla în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, care are în derulare două proiecte majore de restaurare.