CERCETAȚI PENTRU CAMĂTĂ ȘI LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

La data de 31 august 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, efectuat 15 percheziții la locuințele a șase bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și lipsire de libertate în mod ilegal.

Din cercetări a reieșit că, în primăvara anului 2021, în județul Hunedoara, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat în mod coordonat până în anul 2022, în scopul săvârșirii infracțiunii de camătă.

În acest scop, membrii grupului infracțional organizat ar fi acordat, în perioada septembrie 2021 – aprilie 2022, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, de peste 100% din împrumuturile acordate, ca îndeletnicire.

Pentru recuperarea datoriilor și perceperea dobânzilor impuse, aceștia ar fi recurs la amenințări și la violență fizică, mergând până la lipsirea de libertate a datornicilor.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate de la cei vizați sume mari de bani (în contextul în care aceștia nu realizează venituri licite), precum și foarte multe documente privind autoturisme.

La data de 31 august 2022, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a celor șase bărbați. La data de 1 septembrie 2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de cei șase.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, precum și de sprijinul jandarmilor I.J.J. Hunedoara și al celor ai Brigăzii Mobile de Jandarmi Timișoara.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Partajează această știre

Lasă un răspuns