Din 22 iunie, în situl Sarmizegetusa Regia se desfășoarăo campanie de cercetări arheologice în cadrul proiectului ”Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”. Săpăturile se efectuează în mai multe puncte ale fortificației cu scopul de a oferi informații și clarificări cu privire la elementele constructive antice și la starea de conservare a monumentului.
În prima etapă, a fost trasată o suprafață la Poarta de est, unde lucrările din anul 1980 au modificat substanțial aspectul monumentului. O serie de argumente desprinse din săpăturile din secolele XIX și XX indică o configurație diferită a porții față de cea materializată în prezent în teren, astfel că se impune o (re)cercetare a zonei, pentru a obține date suplimentare în vederea propunerii unor soluții optime de restaurare.
Urmează a fi deschise o serie de secțiuni și de suprafețe pe mai multe segmente ale zidului, precum și în zona porților de vest și de sud.