Centru de vaccinare anti-Covid la vama Nădlac, într-o săptămână. Românii pot face vaccinul chiar la graniță

Zeci de persoane din străinătate trec în fiecare zi granița pentru a se vaccina în România, la Arad. Cei mai mulți sunt români stabiliți în Europa care vin în țară pentru rezolvarea diverselor probleme și profită de faptul că aici se pot vaccina fără programare. 

Horea Timiș, directorul DSP Arad, a vorbit la Digi24 despre fenomenul de turism al vaccinării, constatat în ultima perioadă.

“Foarte mulți români vin la Arad doar ca să se vaccineze, stau și 2 – 3 zile. Am vaccinat la Arad și majoritatea românilor din misiunile diplomatice din Europa. Sunt români care vin din toată Europa: din Elveția, Franța, Germania, Spania. Nu există țară să nu fi fost vaccinată la Arad”, a spus Horea Timiș. El a precizat că sunt suficiente doze în Arad și pentru imunizarea locală, și pentru cei care vin din străinătate.

Șeful DSP Arad a adăugat că la punctele de vaccinare de la vama Nădlac 1 și 2 se vor instala puncte de vaccinare, astfel încât oamenii să se poată imuniza chiar când trec granița.

“Cred că cel mult într-o săptămână va fi operațional acest centru de la Nădlac, ca să facilităm accesul la vaccinare”, a adăugat șeful DSP Arad. /www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns