Municipiul Vulcan va avea un centru de resurse comunitare de care vor beneficia peste 800 de persoane din zone marginalizate din localitate. Asta, printr-un proiect ce va fi implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și al cărui contract de finanțare a fost semnat în această săptămână de reprezentanții municipalității din Valea Jiului și cei ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.
Viitorul centru va avea trei niveluri și va fi structurat după cum urmează:
La parter vor fi trei săli pentru diferite activități, trei camere pentru depozitare, un birou administrativ, un vestiar, patru grupuri sanitare, un cabinet de consiliere, centrala termică, filtru scară, trei vestibule exterioare; la etajul 1 se vor amenaja trei săli de activități, vestiare, două grupuri sanitare; iar la etajul 2 vor fi amenajate o bibliotecă, o sală de activitate informatică, un atelier și două grupuri sanitare.
Tot prin acest proiect, centrul va fi dotat cu mobilier, tablete smart-board, instrumente muzicale, sistem de sonorizare, computere, imprimante și masă de lectură.
Proiectul își propune reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în zone urbane marginalizate total sau parțial pe teritoriul municipiului Vulcan, respectiv cetățenii din Crividia, Bloc C16, Colonia de Jos, Micro 3B/Dallas.
Viitorul centru va contribui la scăderea ratei abandonului școlar și îmbunătățirea situației copiilor aflați în situație de excluderea socială și marginalizare, prin activități extra-curriculare, școala după școală etc., pentru 80 de copii.
Totodată, centrul va veni în sprijinul a 740 de persoane marginalizate, oferindu-le servicii de calitate în cadrul centrului de resurse comunitare: servicii integrate pentru copii, tineri, adulți/ părinți (ex: servicii sociale, consiliere psihologică etc).
Valoarea totală a proiectului este de 6,2 milioane de lei, dintre care 5,3 milioane reprezintă valoarea finanțării nerambursabile. Centrul ar trebui să fie dat în funcțiune până la finalul anului viitor.
Proiectul „Înființare Centru de resurse comunitare pentru persoane din comunități dezavantajate” va fi finanțat prin axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban; Prioritatea de investiții 9.1 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii.
***
Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să ne contactaţi: tel. 0256-491.923, e-mail – [email protected].