Activitatea „Celulei de coordonare operațională” Hunedoara este concentrată pe inventarierea spațiilor de cazare și masă dotate complet, care pot fi puse benevol la dispoziția refugiaților, de către persoane fizice, ONG-uri sau instituții.
Prefectul județului, Călin Petru Marian, aflat la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției – Hunedoara, unde activează Celula de Coordonare Operațională, a precizat că, în paralel cu centralizarea locurilor de cazare, efectuată împreună cu autoritățile locale, trebuie pregătite acțiunile umanitare și intențiile de sprijin pentru refugiați.
Acestea vor fi înscrise pe platforma”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult” care este disponibilă la link-ul: https://bit.ly/3K1mb3s.
Pentru organizarea eficientă a acțiunilor umanitare, după ce vor fi centralizate la nivel național, transporturile de ajutoare vor fi direcționate spre județele de graniță care au nevoie de sprijin umanitar pentru persoanele care sosesc din Ucraina.
Pentru detalii suplimentare, reprezentanții autorităților hunedorene împreună cu voluntari ai Crucii Roșii, membri ai Celulei de Coordonare Operațională Hunedoara, pot fi contactați 24 de ore din 24 la numerele de telefon 0254 238 917 sau 0787 751 370.