După finalizarea reabilitării, modernizării şi dotării Ambulatoriului de specialitate (în iulie, anul acesta) se lucrează acum intens la „corpul principal” de clădire din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.
Este vorba despre un proiect de eficientizare energetică în valoare de 7,5 milioane de euro care cuprinde şi o serie de obiective conexe, cum ar fi construirea de scări de acces suplimentare faţă de cele existente (condiţie impusă de noile reglementări ISU).
Se lucrează la reamenajarea spaţiilor interioare în mai multe secţii ale spitalului, inclusiv la înlocuirea instalaţiilor. Zilele acestea se începe montarea structurii pentru cea de-a doua scară de acces suplimentară. Micul parc foto-voltaic al spitalului (care va aduce economii serioase la costurile cu energia electrică) este aproape gata şi urmează să fie conectat la reţeaua clădirii. Sunt, de asemenea, gata instalate şi două noi centrale termice, mult mai performante decât cele existente.
„Este un proiect pe cât de ambiţios, pe atât de dificil. Nu e deloc uşor să eficientizezi energetic un spital de talia celui de la Hunedoara. Ca un exemplu, suprafaţa totală care trebuie anvelopată este de peste un hectar, circa 11.000 de metri pătraţi. Nu mai vorbim de reţelele de utilităţi de care e nevoie într-un spital demn de secolul în care trăim. Între timp, a mai apărut şi obligaţia de a construi scări de acces suplimentare. La câte obstacole au fost şi continuă să apară, sunt convins că, din 10 primari, 9 ar fi renunţat la un asemenea proiect. Eu am decis să nu renunţ şi să cer în continuare echipei din Primărie să mergem înainte cu această investiţie pentru că nimic nu este mai important decât sănătatea, iar actul medical de calitate nu poate fi oferit decât dacă pacienţii şi personalul medical au la dispoziţie dotări şi spaţii bine puse la punct. Eficienţa energetică a spitalului este importantă şi pentru confortul pacienţilor, dar şi pentu reducerea cheltuielilor cu facturile de curent şi gaz. Ce se economiseşte la facturi, se poate folosi la tratamente şi dotări, o idee pe cât de simplă pe atât de eficientă”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.