Românii care au cotizat cel puțin 5 ani la Pilonul II de pensii pot de acum să ceară încetarea plății contribuţiilor la acest sistem. În cazul celor care aleg să se retragă, procentul de 3,75% din cota de 25% de CAS, care se transferă în contul pensiei private, se va duce în sistemul public de pensii.
Această modificare importantă pentru cei 7 milioane de români care contribuie la Pilonul II de pensii a fost decisă prin Ordonanța 114, aprobată la finalul anului trecut. Acum a fost publicată în Monitorul Oficial și norma care arată cum se poate face această opțiune.
Cei care contribuie la Pilonul II trebuie să depună o cerere tip la administratorul fondului de pensii la care au aderat. Mai departe, acest fond de pensii și Casa Națională de Pensii se ocupă de îndeplinirea formalităților.
Un sfert din salariul brut al oricărui angajat este direcționat către pensii. Din acești 25%, 3,75% sunt transferați către Pilonul II. Spre deosebire de Pilonul I, acești bani nu sunt plătiți pentru pensiile actuale, ci sunt investiți mai ales în titluri de stat, astfel încât să producă venituri în plus și să fie mai mulți bani atunci când angajatul își încheie activitatea, peste 10 sau 20 de ani.
Acest sistem a fost introdus în 2008, tocmai pentru că sistemul public de pensii era considerat nesustenabil, în condițiile în care scade rata natalității și speranța de viață este tot mai mare, așa încât pensiile plătite sunt, ca sumă totală, mai mari decât veniturile colectate de la angajați.
În cei peste 10 ani de când funcționează acest sistem, peste 10 miliarde de euro au fost acumulați în Pilonul II de pensii, cu un randament de aproximativ 8% pe an, a transmis Luiza Gireadă.
Comisia Europeană și alți specialiști avertizează că această opțiune dată angajaților de a rămâne cu toți banii de pensii în Pilonul I ar putea să le afecteze veniturile viitoare, pentru că ar rămâne dependenți doar de sistemul administrat de stat. Sursa: http://stiri.tvr.ro