Cehia trece România pe lista roşie

Ministerul Afacerilor Externe anunță că România a fost inclusă pe lista roşie de către autorităţile cehe, iar cetăţenii care vin din ţara noastră vor trebui, de luni, să îşi notifice prezenţa pe teritoriul Republicii Cehe şi să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situaţia în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei (spre deosebire de persoanele din statele terţe, aflate pe lista roşie), însă, imediat după intrare, trebuie să îşi notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcţiei de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat (hotel, locuinţă) şi să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situaţia în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină.

De asemenea, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să îşi notifice prezenţa autorităţilor sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Cehiei, şi să prezinte ulterior Direcţiei de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reşedinţă declarat un test molecular privind infecţia cu COVID-19.

Măsurile menţionate nu se aplică următoarelor categorii de persoane: personalul din domeniul transportului internaţional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare; cetăţenii statelor membre UE şi străinii posesori ai unui permis de şedere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore.

Tranzitul este permis în următoarele condiţii: cetăţenii români care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiţia să nu părăsească zona de tranzit din aeroport; cetăţenii români care tranzitează pe cale rutieră Republica Cehia nu sunt supuşi niciunei condiţionări sau obligaţii, dacă durata tranzitului nu depăşeşte 12 ore.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965; 00420 257 530426, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al ambasadei 00420 607 078 501.

Codul de culori în Cehia

Începând cu 1 iulie 2020, autoritățile din Cehia au împărțit statele europene pe baza situației epidemiologice în 2 categorii, respectiv cu risc scăzut (verde) și cu risc înalt (roșu). Clasificarea se actualizează permanent în funcție de evoluția situației epidemiologice din statele respective. Pentru fiecare categorie se aplică reguli diferite./www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns