Prefectul județului, Călin Petru Marian, a convocat astăzi Colegiul Prefectural al județului Hunedoara pentru a analiza activitatea unor instituții și servicii publice deconcentrate și pentru aprobarea „Planului de acţiuni pe anul 2021 pentru realizarea în judeţul Hunedoara a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare”.
Ședința Colegiului Prefectural al județului Hunedoara a avut loc la Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara, sala „Spiru Haret”.
Rapoartele de activitate discutate la lucrările conduse de prefectul județului și de subprefecții Oana Andreea Biriș și Szell Lorincz au fost prezentate de Brândușa Mircea-Călin, Director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură și de KACSO DOBOLY MARIA-IZABELLA, reprezentant legal al Direcţiei Judeţeane pentru Sport şi Tineret.
De asemenea, în cadrul Colegiului Prefectural, Lăsconi Aurica, Director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara a prezentat o informare privind rezultatele acțiunii de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor din județul Hunedoara, desfăşurată în perioada 05-06 octombrie 2020.
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara, Josan Lucian-Laurențiu a prezentat o informare privind situația cazurilor de pestă porcină de pe teritoriul județului Hunedoara.
Prefectul Călin Petru Marian a solicitat membrilor Colegiului Prefectural să acționeze în perioada următoare astfel încât să fie respectate normele de protecție sanitară în instituțiile publice, să fie reorganizat programul de activitate conform recomandărilor autorităților medicale și, nu în ultimul rând, rezolvarea solicitărilor locuitorilor județului Hunedoara să constituie priorități ale instituțiilor implicate.