Îndeplinirea obligațiilor ce revin autorităților administrației locale privind combaterea buruienii ambrozia a fost tema întâlnirii de astăzi, convocată de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.
La discuții, la care a fost prezent și subprefectul Lorincz Szell, au participat reprezentanți de la Direcția pentru Agricultură Județeană, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Hunedoara și Direcția de Sănătate Publică.
Potrivit prevederilor legale, proprietarii au obligația să curețe terenurile, iarautoritățile locale și administratorii drumurilor trebuie să întrețină corespunzător spațiile publice, astfel încât să elimine focarele de infestare cu buruiana ambrozia. Primăriile sunt obligate să informeze proprietarii despre aceste obligații legale. Cei care nu și le îndeplinesc pot fi sancționați cu amendă.
Prefectul Călin Petru Marian a solicitat reprezentanților celor trei instituții județene implicate în acțiunile de combatere a ambroziei să întocmească, în termen de 4 zile, un program de verificare și control, până în 31 august, a măsurilor aplicate de autoritățile administrației locale pentru a curăța terenurile de vegetație, ca măsură principală de combatere a ambroziei, buruiană care provoacă alergii, rinită sau conjunctivită.