Ce acte sunt necesare ca să puteți vota la referendumul din 26 mai

26 mai. Ziua în care europenii, inclusiv românii, își aleg viitorul Parlament European. Și ziua în care românii sunt chemați să participe la un al doilea exercițiu democratic. Un referendum pe teme de justiție, convocat la inițiativa președintelui Klaus Iohannis.

Toți cei care doresc să participe la referendumul pe justiție trebuie să răspundă la două întrebări, tipărite pe două buletine de vot diferite. În total, însă, vor fi trei buletine de vot și trei urne diferite. Până duminică însă, să aflăm ce acte avem nevoie pentru a putea vota atât la referendum, cât și la alegerile europarlamentare.

Cetățenii români își pot exercita dreptul la vot garantat de Constituția României la secții de votare organizate atât în țară, cât și în diaspora.

Ce acte sunt necesare ca să poți vota la referendum și alegerile europarlamentare pe teritoriul României

Dacă în data de 26 mai te afli pe teritoriul României și vrei să votezi la referendumul pentru justiție și la alegerile europarlamentare ai nevoie de unul dintre următoarele acte de identitate. Actul de identitate trebuie să fie valabil în ziua alegerilor:

  • cartea de identitate;
  • cartea de identitate provizorie;
  • buletinul de identitate;
  • pașaportul diplomatic;
  • pașaportul diplomatic electronic;
  • pașaportul de serviciu;
  • pașaportul de serviciu electronic;
  • pentru elevii din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Articolul 6 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European menționează și că: „Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români aflați în străinătate sau de cetățenii români domiciliați în străinătate”.

Ce acte sunt necesare ca să poți vota la referendum și alegerile europarlamentare în diaspora

Dacă în data de 26 mai nu te afli pe teritoriul României și vrei să votezi la referendumul pentru justiție și la alegerile europarlamentare ai nevoie de unul dintre următoarele acte de identitate. Actul de identitate trebuie să fie valabil în ziua alegerilor:

  • paşaportul diplomatic;
  • paşaportul diplomatic electronic;
  • paşaportul de serviciu;
  • paşaportul de serviciu electronic;
  • paşaportul simplu;
  • paşaportul simplu electronic;
  • paşaportul simplu temporar;
  • cartea de identitate;
  • cartea de identitate provizorie;
  • cartea electronică de identitate;
  • buletinul de identitate.

Aricolul 12(4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European menționează și că: „Alegătorii comunitari, adică cu altă cetățenie a unei țări UE, pot vota cu orice document eliberat de statul membru al cărui cetățean este titularul, altul decât România, și care este considerat act de identitate în statul emitent”.

Cum procedezi dacă ai nevoie de urna mobilă pentru a putea vota

Cei care nu se pot deplasa, pot cere urna mobilă acasă. Cererea scrisă trebuie făcută cel târziu cu o zi înainte de alegeri și trebuie însoțită de acte care să dovedească faptul că nu vă puteți deplasa.

Ce faceţi dacă a expirat buletinul

Dacă sunteți în localitatea de reședință și v-a expirat buletinul, aflați că programul pentru emiterea cărților de identitate a fost prelungit, astfel:

  • Sâmbătă, 25 mai: 8.00 – 16.00
  • Duminică, 26 mai:  7.00 – 21.00 (actele se depun până la ora 16).

Noua carte de identitate va fi emisă în cel mai scurt timp posibil./www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns