CCR a decis: Guvernul stabilește data alegerilor

Judecătorii CCR au decis miercuri că data alegerilor locale și parlamentare poate fi stabilită de către Guvern, dar este posibil ca judecătorii să motiveze că și Parlamentul poate avea un rol în decizie.

Curtea a stabilit că prelungirea mandatelor aleșilor locali nu poate fi adoptată prin ordonanță de către guvern, ci doar prin lege. Astfel, până la finalul sesiunii parlamentare, Camera Deputaților și Senatului trebuie să adopte o lege prin care să se stabilească cu câte luni se prelungesc mandatele primarilor, consilierilor locali și județeni.

Magistrații de la CCR au stabilit că parlamentarii trebuie mai întâi să dea o lege prin care să abroge ordonanța prin care s-au prelungit mandatele aleșilor locali până la finalul acestui an, apoi să adopte o lege nouă prin care să se intre în limitele constiituționale cu această prelungire.

CCR a dezbătut cele două sesizări depuse de PNL și Guvern privind legea adoptată de Camera Deputaților referitoare la prelungirea mandatelor aleșilor locali și stabilirea datei alegerilor de către Parlament.
Parlamentarii au adoptat, pe 23 aprilie, un proiect de lege prin care prelungesc mandatele aleșilor locali până la finalul anului, din cauza epidemiei, și acordă Parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor, prin lege organică.
Legea a fost atacată la CCR de liberali, nemulțumiți de modificarea făcută în Parlament care ia atributul Guvernului de a stabili data alegerilor locale.

Potrivit actului normativ adoptat de Parlament, mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă. Data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte de către Legislativ, prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării.
În ultimii 30 de ani, Guvernul a fost cel care a decis data alegerilor, prin hotărâre.
Liberalii iau în calcul ca alegerile locale să se desfăşoare pe 27 septembrie, iar alegerile parlamentare, la termen, pe 6 decembrie./www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns