Cazuri dificile, gestionate de pompierii hunedoreni la acest sfârşit de săptămână

În acest weekend, salvatorii hunedoreni au desfășurat 194 misiuni și intervenții, majoritatea constând în gestionarea optimă a situațiilor de urgență și în acordarea primului ajutor medical calificat.

Astfel, echipajele SMURD au răspuns prompt în 168 de cazuri, cele mai multe solicitări fiind gestionate de către:

– Detașamentul Deva – 29 intervenții

– Detașamentul Hunedoara – 24 intervenții

Detașamentul Orăștie – 13 intervenții

În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă particulară din localitatea Galați, comuna Pui.

Cauza incendiului a fost flacara deschisă. Ajunși la locul incendiului, colegii noștri au constatat că au ars aparatură electrocasnică, mobilier și hainele din încăperea afectată de incendiu.

Sâmbătă, 20 mai, un echipaj al Detașamentului de pompieri Hunedoara, cu o ambulanță SMURD și o Autospecială de Primă Intervenție și Comandă, s-a deplasat în zona de munte a comunei Cerbăl pentru a coordona acțiunea de transport la spital, cu ajutorul unui elicopter SMURD, a unui bărbat accidentat de tractorul care s-a răsturnat peste el în timp ce îl manevra pentru transport de material lemnos. Persoana accidentată se află internată la Spitalul din Hunedoara, în afara oricărui pericol.

De asemenea, în aceste zile, din cauza vântului puternic, înregistrat în mai multe zone ale județului, pompierii au interevenit, în 6 situații, pentru degajarea copacilor căzuți pe partea carosabilă.

Pe lângă aceste intervenții, pompierii au mai desfășurat 4 acțiuni în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, o acțiune de asanare de muniție rămasă neexplodată și alte 13 misiuni în sprijinul comunității.

În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play

Partajează această știre

Lasă un răspuns