În data de 16.05.2019, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara și cei ai Poliției Municipiului Orăștie au depistat, în urma unei acţiuni ce a avut loc pe raza municipiului Orăștie, un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Turdaș.
Pe numele tânărului, autoritățile germane au emis un mandat european de arestare, întrucât acesta face obiectul cercetărilor în cazul unor infracţiuni de furt din locuinţe, comise pe teritoriul acestui stat, în cursul anului 2018.
Tânărul a fost reţinut şi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Alba, care au emis, pe numele acestuia, un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile. Tânărul urmează a fi predat autorităților germane, în vederea continuării cercetărilor.