OPINII: Credința în nemurire
Toate popoarele care au lăsat în urma lor un nume, au crezut în nemurire. Iar credința în nemurire, în chip necesar, obligă respect pentru înaintași, respect pentru strămoși și conștiința…
Toate popoarele care au lăsat în urma lor un nume, au crezut în nemurire. Iar credința în nemurire, în chip necesar, obligă respect pentru înaintași, respect pentru strămoși și conștiința…
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea lui Marcel Boloș în funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării. Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc, vineri, la…
„Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii.” Chiar așa este cuprins în cea din urmă variantă a Jurământului militar (Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006) – „Jur să-mi…
Dezastrul din București și Timișoara în asigurarea încălzirii pe timp de iarnă pentru cetățeni este ilustrativ pentru incapacitatea managerială a primarilor susținuți de USR în administrația publică locală. Asemănarea dintre…
Creşterea galopantă a preţurilor la energie, ordinea publică şi debutul sesiunii parlamentare au fost principalele teme pe care am dorit să le discutăm cu Viorel Salan, deputat PSD şi membru…
Ziua în care sărbătorim Unirea Principatelor Române este pentru noi toți un bun prilej pentru a reflecta asupra principiilor și valorilor care au favorizat acest act istoric. Contextul politic, votul…
Poporul roman întotdeauna s-a faultat singur. Vinde tot ce prinde, bani să fie, mașini luxoase, vile moderne cât de multe, lux, lux și iar lux. Sunt doar câteva exemple pe…
Consecvenți principiilor conform cărora cetățeanul trebuie să fie în centrul acțiunilor și deciziilor noastre, am reușit, în cadrul negocierilor din coaliție, să îmbunătățim cadrul legal privind plafonarea și compensarea facturilor…
În aproximativ două săptămâni, vom începe o nouă sesiune de activitate în Parlamentul României, pe care mi-o doresc cel puțin la fel de intensă ca cea incheiată în anul 2021,…
Ministrul Energiei Virgil Popescu se clatină. El nu ar mai fi trebuit să fie de mult pe această funcție. Am cerut demisia lui încă din aprilie 2021. Acest om care…