PSD propune: o viziune mai corectă și mai solidară pentru România!
PSD a intrat la guvernare cu o misiune clară și asumată: am scos România din spirala dezastrului în care intrase și ne-am angajat să gestionăm printr-o viziune coerentă și unitară…
PSD a intrat la guvernare cu o misiune clară și asumată: am scos România din spirala dezastrului în care intrase și ne-am angajat să gestionăm printr-o viziune coerentă și unitară…
PSD salută decizia Coaliției de guvernare de a accepta propunerea social-democrată privind aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei astfel încât la nivelul salariului minim…
Ce se întâmplă cu noi? Dar cu lumea, mai ales cu cea din care facem parte şi noi, mai pe la margine, U.E., N.A.T.O. şi, în primul rând, America? Nu…
În urmă cu câteva zile, în Organizația PNL Simeria a fost consemnată o demisie a unui membru marcant. După 20 de ani de muncă politică liberală, trei mandate de consilier…
Discuţiile directe cu reprezentanţi ai administraţiei locale pot duce la redactarea de iniţiative legislative noi care să resolve probleme ale comunităţilor locale ce trenează de prea mult timp. A fost…
Prețurile la pompă sunt pe cale să se dubleze față de anul trecut pe vremea aceasta. Agricultorii, cei care ne pun pâinea pe masă, plătesc acum motorina cu 90% mai…
PSD consideră că scopul principal al reformării sistemului fiscal din România este de a reduce inechitățile sociale și de a asigura solidaritatea socială între contribuabili. În viziunea PSD povara fiscală…
Mulți spun că societatea este de vină, dar noi compunem societatea. EA exprimă ,,produsul” nostru pe care l-am livrat de mântuială. Cred că unul dintre cuvintele care descriu cel mai…
Nu ne vom opri să atragem atenția. Președintele Agenției Internaționale de Energie atrage atenția că suntem într-o criză fără precedent. Mult mai mare decât cea în anii ’70 - de…
În perioada 06 – 09 iunie 2022, o delegație a Consiliului Județean Hunedoara efectuează o deplasare oficială în Voievodatul Lublin - Polonia pentru a participa la Congresul Administrațiilor Locale din…