OPINII: Am ajuns să nu mai știm cine suntem
Avem o țară împărțită în două. O parte este vândută străinilor și o altă parte în care se vinde și se cumpără ,,gargara”. Oare mai avem o țară a noastră?…
Avem o țară împărțită în două. O parte este vândută străinilor și o altă parte în care se vinde și se cumpără ,,gargara”. Oare mai avem o țară a noastră?…
Parlamentul European a aprobat, în 6 iulie, propunerea Comisiei Europene de a eticheta energia nucleară și gazele naturale drept „VERZI”. Totul face parte din planul UE de reducere la zero…
”Va fi atât de mare încât ei nu vor şti niciodată că sunt sclavii noştri.”Citat din cartea: ,,Legământul secret’’ - Rockefeller. Criza la care asistăm pare să readucă în discuție…
Parlamentarul hunedorean Anamaria Gavrilă a vorbit, într-o conferință de presă, despre costurile și riscurile la care se expune România, acceptând ca pe teritoriul său să fie construite, în premieră mondială,…
Dacă numeroase pasaje din Evanghelii rămân încă obscure, este pentru că niciodată nu s-a știut a fi interpretate. Să ne oprim asupra cuvintelor lui Iisus: „Este mai ușor să treacă…
În zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii ortodocși, doresc în primul rând să transmit un sincer „La mulți ani!” tuturor celor care și-au sărbătorit ziua onomastică. Să fiți binecuvântați…
Nicio unitate de producție de energie nu va fi închisă până când nu se pun în funcțiune unități de producție echivalente. PSD anunță că în urma intervenției experților social-democrați Ministerul…
În această săptămână, eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, adaptarea finanțărilor europene la nevoile actuale ale statelor membre, ca urmare a impactului generat de războiul din Ucraina,…
Într-o zi am realizat ce îmi lipsea… ceva fără de care nu poți trăi, chiar dacă ai tot ceea ce îți dorești. Îmi lipsea Dumnezeu. Dacă în copilărie nu am…
Faptul că mediul de afaceri a suportat cele mai dure lovituri în ultimii doi ani de zile nu mai este o veste nouă pentru nimeni. Crizele ce s-au succedat până…