Transport agabaritic pe autostrada A1 zona Sebeș
Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că astăzi, de la ora 22.00, se va desfășura un transport agabaritic. Traseul este: Autostrada A1 – Sebeș – Holdea…
Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că astăzi, de la ora 22.00, se va desfășura un transport agabaritic. Traseul este: Autostrada A1 – Sebeș – Holdea…
În aceste zile, mai mulți cetățeni care locuiesc în arealul Munților Apuseni, mi-au prezentat cele mai recente facturi la energie electrică. Situația este revoltătoare, în condițiile în care, deși au…
Poliția Locală Deva și angajații serviciului de specialitate al Primăriei Municipiului Deva (SUMMSCUP) au efectuat ieri și astăzi, verificări în teren, în urma sesizărilor făcute de către cetățeni. Ei au…
Un număr de 3.072 de dosare au fost acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu. Au fost admise şi 19 contestaţii. AFM a publicat…
Din motive obiective și pentru desfășurarea acestor anchete în condiții optime, CNAIR a luat decizia de a demara aceste anchete începând cu data de 28.09.2022. Anchetele se vor desfășura pe…
În această dimineață, președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, a primit delegația formată din reprezentanții unităților de învățământ din Italia, Portugalia, Polonia, Turcia și Macedonia de Nord, partenere în…
• În data de 17 septembrie 2022, în jurul orei 11:45, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Orăștie au oprit în trafic, pe raza satului Romos, autoturismul condus de un tânăr…
Coaliţia de guvernare a decis, în şedinţa de luni seară, ca măsura compensării preţului la carburanţi să rămână în vigoare încă trei luni. Prelungirea ar urma să se aplice atât…
În zilele de 21 septembrie, 28 septembrie, 12 octombrie și 26 octombrie 2022 în intervalele orare 08:00 - 12:00 și 14:00 - 18:00, se vor desfășura anchetele de circulație Origine - Destinație conform cu Instrucțiunile…
În perioada 20 – 23 septembrie 2022, Caravana SALVITAL va fi prezentă în orașul URICANI și comuna BAIA DE CRIȘ pentru evaluarea stării de sănătate a populației prin telemedicină și…