Cât de mult a scăzut testarea în România

Numărul de teste realizate în România este în cădere liberă. Cel puțin așa arată statisticile oficiale din ultima săptămână.

Numărul cazurilor de pacienți la ATI rămâne însă constant, între 1.250 și 1.300, ceea ce arată că problema este departe de a fi trecut.

În acest context, Grupul de Comunicare Strategică anunță un număr tot mai mic de cazuri noi, de la o zi la alta, care ar sugera depășirea situației medicale critice. În realitate, se testează foarte puțin, aproape ca la începutul epidemiei de coronavirus.

Motivația autorităților cu privire la numărul mic de teste este aceea că ”nu există cerere”, adică oamenii nu doresc să se testeze.

Scăderea ”cererii” este relativ normală, în condițiile în care sunt testate gratuit doar persoanele cu simptome, nu și membrii familiei și contacții direcți.

Aceste categorii ar trebui să achite testele, iar sumele nu sunt deloc mici (de la 250 la 450 de lei, în funcție locul în care se face testarea: la privat sau la stat, în București, în orașele mari sau în orașe mai mici).

De asemenea, de la nivelul orașelor cu număr mare de infectări, numărul de teste transmise zilnic a scăzut, multe administrații considerând că în acest mod vor scăpa de măsuri, inclusiv de carantină. S-a întâmplat și în județul Alba, când mai multe orașe aflate în carantină au  început să testeze mai puțin decât testau de obicei.

Situația cazurilor noi / numărul de testări din ultimele zile:

22 decembrie – 5.009 cazuri noi  / 16.046 testări raportate în ultimele 24 de ore (4.630.874 de teste în total; 23.834 efectuate în ultimele 24 de ore, 16.036 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.798 la cerere; raportate și rezultatele a 10 teste prelucrate anterior)

21 decembrie – 2.489 cazuri noi / 7.185 testări raportate în ultimele 24 de ore (4.607.030 de teste în total; 7.116 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.310 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.806 la cerere; raportate și rezultatele a 69 de teste prelucrate anterior)

20 decembrie – 3.350 cazuri noi / 12.293 testări raportate în ultimele 24 de ore (4.599.845 de teste în total; 12.234 efectuate în ultimele 24 de ore, 7.764 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.470 la cerere; raportate și rezultatele a 59 teste prelucrate anterior)

19 decembrie – 5.158 cazuri noi / 16.688 testări raportate în ultimele 24 de ore (4.587.552 de teste în total; 25.788 efectuate în ultimele 24 de ore, 16.650 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.138 la cerere; raportate și rezultatele a 38 teste prelucrate anterior)

18 decembrie – 5.340 cazuri noi /27.529 testări raportate în ultimele 24 de ore (4.561.726 de teste în total; 27.482 efectuate în ultimele 24 de ore, 18.226 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.256 la cerere; raportate și rezultatele a 47 teste prelucrate anterior)

17 decembrie – 5.697 cazuri noi / 28.281 testări raportate în ultimele 24 de ore (4.534.197 de teste în total; 28.099 efectuate în ultimele 24 de ore, 18.117 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.982 la cerere; raportate și rezultatele a 182 teste prelucrate anterior)

16 decembrie – 5.991 cazuri noi / au fost raportate în total 44.601 testări în ultimele 24 de ore (4.505.916 teste în total; 28.191 efectuate în ultimele 24 de ore, 17.926 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.265 la cerere; raportate și rezultatele a 16.410 teste prelucrate anterior)

15 decembrie – 6.171 cazuri noi după 25.185 testări (4.461.315 teste în total; 25.185 efectuate în ultimele 24 de ore, 15.740 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.445 la cerere)

Partajează această știre

Lasă un răspuns