La nivel național, luna decembrie este dedicată informării despre bolile transmisibile HIV/SIDA, tuberculoză și hepatită virală. Sub sloganul „Zero Discriminare”, anul acesta, se desfășoară o campanie de informare cu privire la impactul bolilor transmisibile asupra individului, asupra societății și conștientizarea riscurilor de infectare.
Tema campaniei ” Lunii de informare despre bolile transmisibile “ este: STOP HIV, TB, HEPATITĂ!
Această campanie are scopul de a sublinia importanța acestor BT – pentru a garanta că fiecare persoană este informată despre impactul acestor boli transmisibile asupra individului și a societății, și pentru a accelera măsurile de prevenire și control necesare stopării globale a fenomenului.
Infectarea cu HIV, bacilul tuberculozei și virusurile hepatitice nu are impact doar asupra sănătății persoanei infectate, ci și asupra integrării acesteia în societate, de multe ori persoanele diagnosticate ajungând să fie marginalizate și stigmatizate, iar, uneori, toate acestea duc la statut socio-economic precar. Eliminarea stigmatizării și discriminării și fundamentarea răspunsurilor noastre prin prisma drepturilor omului sunt esențiale pentru a pune capăt acestor boli transmisibile.
Pandemia de COVID-19 a dezvăluit inegalitățile înrădăcinate în societățile noastre. Orice criză a sănătății îi lovește cel mai puternic pe cei cu venituri modeste și pe cei mai vulnerabili. În ciuda impactului pandemiei cu coronavirus asupra sistemelor naționale de sănătate, toate statele membre europene au datoria de a întări răspunsul multisectorial față de HIV, tuberculoză și hepatită virală. Cu toate acestea, o situație de criză este și un semnal de alarmă, un prilej de a face lucrurile diferit, mai bine și împreună.
În România, în anul 2021 au fost raportate 559 de cazuri noi HIV/SIDA în sistemul de evaluare și monitorizare a infecției HIV/SIDA conform raportărilor cele 9 centre regionale care transmit datele la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”.
Cum ne putem proteja împotriva infecției cu virusul imunodeficienței umane?
- Folosiți întotdeauna prezervativul în timpul relațiilor sexuale, mai ales în cazul partenerilor ocazionali;
- Faceți testul HIV, preferabil şi cu partenerul;
- Folosiți întotdeauna doar propriile produse de igienă, precum aparatul de ras, periuţa de dinţi, forfecuța de unghii etc;
- Folosiți mănuși de unică folosință ori de câte ori intrați în contact cu sânge sau orice secreții ale organismului;
- Dezinfectați rănile cu produse antiseptice;
- Atenție: pilula contraceptivă nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală, deci nici față de HIV!
Institutul Național de Pneumoftiziologie “Prof. Dr. Marius Nasta”, organizația competentă pentru supravegherea tuberculozei în România, a raportat în sistemul european TESSy, pentru anul 2020, 7693 de cazuri noi de tuberculoză.
Cum ne putem proteja împotriva infecției cu bacilul tuberculozei?
Cea mai eficientă metodă de prevenire a formelor severe de tuberculoză ( tuberculoza miliară, meningita TB) este vaccinarea cu vaccinul BCG.
O serie de măsuri preventive pot impiedica răspândirea tuberculozei:
- Acoperirea nasului și gurii cu un șervețel, în momentul strănutului sau tusei;
- Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun;
- Aerisirea frecventă a încăperilor;
- Evitarea zonelor aglomerate și nesanitare.
Odată depistat cazul de tuberculoză, cea mai eficientă metodă de a preveni transmiterea bacilului la alte persoane este tratamentul corect și complet al cazului!
Conform datelor raportate către INSP – CNSCBT, continuă trendul descendent pentru incidența raportată a hepatitei virale B și C. În anul 2021 au intrat în sistemul național de supraveghere pentru hepatitele virale B și C – 29 de cazuri, cu 19 mai puține față de anul precedent.
Cum ne putem proteja împotriva infecției cu virusurile hepatitice?
- Folosiți doar propriile produse de igienă, precum aparatul de ras, periuţa de dinţi, forfecuța de unghii etc;
- Folosiți întotdeauna prezervativului în timpul relațiilor sexuale, mai ales în cazul partenerilor ocazionali;
- Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, după fiecare utilizare a WC-ului sau după schimbarea scutecelor;
- Spălarea fructelor și legumelor înainte de a fi consumate; spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte și după prepararea și mâncarea alimentelor;
- Evitarea mâncărurilor insuficient gătite (insuficient fierte, coapte, prăjite)
- În cazul hepatitei virale B, cea mai eficientă metodă de prevenire este vaccinarea.
Evoluția cazurilor de HIV/SIDA în județul Hunedoara :
2017 | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 | |
Nr. cazuri noi HIV | 4 | 0 | 3 | 1 | 0 |
Nr. cumulativ HIV cazuri seropozitive | 202 | 203 | 206 | 207 | 208 |
Nr. cazuri noi SIDA | 0 | 0 | 1 | 0 | 0 |
Nr. total cazuri SIDA rămase în evidență | 71 | 68 | 68 | 68 | 68 |
Evoluția cazurilor de tuberculoză în județul Hunedoara:
TBC | 2017 | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |
Cazuri noi | 164 | 160 | 191 | 104 | 126 |
Cazuri readmise | 34 | 35 | 29 | 34 | 27 |
Evoluția cazurilor de Hepatită acută în județul Hunedoara :
2017 | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 | |
Hepatita A | 4 | 54 | 101 | 8 | 0 |
Hepatita B | 2 | 9 | 7 | 0 | 0 |
Hepatita C | 3 | 2 | 0 | 0 | 0 |
Hepatita non A non B | 2 | 10 | 8 | 0 | 0 |
Hepatita E | 0 | 0 | 1 | 2 | 4 |
Total | 11 | 75 | 117 | 10 | 4 |
Evoluția cazurilor de Hepatită cronică în județul Hunedoara:
Cazuri noi Hepatită cronică | 2017 | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 |
1.092 | 702 | 514 | 577 | 178 |
Direcția de Sănătate Publică a Județului Hunedoara va desfășura acțiuni de conștientizarea populației, în mediul on-line, precum și la Centrul Recreațional al Pensionarilor din Hunedoara în parteneriat cu Primăria Hunedoara și Direcția de Asistența Socială Hunedoara .
Pentru succesul acestei campanii, contăm pe sprijinul dumneavoastră!