Campania „Informează-te! Implică-te! Alege soluția potrivită pentru tine!” Iulie 2024

In luna iulie 2024, în cadrul Programului național de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate al Ministerului Sănătății este implementată campania „Informează-te! Implică-te! Alege soluția potrivită pentru tine!” dedicată promovării sănătății reproducerii.

Campania urmărește:

  • împuternicirea tinerilor de a lua decizii informate în ceea ce privește propria sănătate reproductivă (educare privind comportamentele individuale de prevenire a ITS, prevenire sarcini nedorite și utilizarea contracepției)
  • Informarea și conștientizarea femeilor însărcinateși a celor care doresc să devină mame cu privire la diferitele aspecte ale sănătății sexuale (sănătății reproducerii), inclusiv asupra importanței consultului medical/ginecologic.

Sunt de actualitate două problematici din sfera sănătății reproducerii: sarcinile la adolescente și tendința crescătoare a cazurilor noi cu infecții transmisibile sexual.

Sarcinile în rândul adolescentelor au consecințe majore asupra sănătății mamelor adolescente și a copiilor acestora. Mamele adolescente cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani se confruntă cu riscuri mai mari de eclampsie, endometrită puerperală și infecții sistemice în comparație cu femeile cu vârsta mai mare. Complicațiile legate de sarcină și de naștere sunt principala cauză de deces în rândul fetelor cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani la nivel global.

Nașterea la o vârstă fragedă, pe lângă posibilele complicații pe timpul sarcinii, implică probleme majore pentru mamă cauzate de dezvoltarea incompletă a aparatului reproducător. În plus, fenomenul are consecințe sociale precum abandonul școlar şi imposibilitatea financiară de a îngriji nou născutul.

Pe de altă parte, peste 1 milion de infecții cu transmitere sexuală (ITS) sunt dobândite în fiecare zi în întreaga lume, dintre care majoritatea sunt asimptomatice inițial. Se estimează că peste 500 de milioane de persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani au o infecție genitală cu virusul herpes simplex. Utilizarea metodelor contraceptive (prezervativ, diafragmă) reprezintă o alegere esenţială pentru prevenirea acestor infecţii.

Problematica sarcinilor nedorite şi a infecţiilor cu transmitere sexuală în rândul adolescenţilor este responsabilitatea întregii societăţi care trebuie să aibă o atitudine proactivă pentru încurajarea tinerilor de a utiliza surse de informații de încredere, de a discuta despre sănătatea reproductivă cu un cadru medical, cât și mobilizarea și implicarea familiilor și comunităților pentru susținerea tinerilor în adoptarea unui comportament reproductiv responsabil.

Date statistice la nivelul județului Hunedoara:

  Anul Gravide Natalitate Întreruperi de sarcină
2020 983 2658 294
2021 900 2535 407
2022 822 2846 342
2023 916 2452 287

 

Anul 2023 <15ani 15-19 ani 20-24

ani

25-29

ani

30-34

ani

35-39

ani

40-44

ani

45-49

ani

>50 ani
Gravide nou depistate

Total: 916

5 51 186 304 198 134 35 3 0
Avorturi

Total: 287

1 36 44 52 65 60 26 3 0

 

 

Cu ocazia  campaniei “PROTEJEAZĂ-ȚI SĂNĂTATEA! SĂNĂTATEA REPRODUCERII – DREPTUL ȘI RESPONSABILITATEA TA!” Compartimentul Evaluare și Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, organizează acțiuni de informare în rândul personalului medical din unitățile de învățământ, a medicilor de familie, a asistenților medicali comunitari, a mediatorilor sanitari ,a tinerilor și a populației generale prin întâlniri cu distribuire de materiale informative, cât și în mediul online, prin postare pe contul de facebook al Direcției de Sănătate Publică.

 

Cu stimă,

DIRECTOR EXECUTIV ,                                                MEDIC ȘEF DEPARTAMENT S.S.P.,

Jr. Băda Delia                                                                       Dr. Birău Cecilia

 

COORDONATOR P.N. XII,

Dr. Roșca Daniela

 

 

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns