Peste 800 de elevi de la școli din municipiul Deva au fost implicați în proiectul educațional – Hai în echipa mea!
Este vorba despre o campanie de informare a elevilor din clasele V-VIII, despre riscurile consumului de droguri.
Campania a fost derulată de Primăria Municipiului Deva, Direcția Poliția Locală Deva și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara.
Elevii au participt la acțiuni informative, au primit pliante cu detalii despre efectele consumului de droguri și au aflat că un stil de viață sănătos este cea mai bună alternativă la consumul de substanțe interzise.
Calendarul proiectului „Hai în echipa mea!” a cuprins și programe de petrecere a timpului liber, activități sportive, meciuri de fotbal etc.
Campania s-a încheiat cu minicampionat de fotbal cu premii. Competiția s-a desfășurat între șase școli. Locul I a fost câștigat de echipa Liceului Tehnologic ,,Transilvania” Deva, locul II de cea a Liceului Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva și locul III de echipa de la Liceul de Arte ,,Sigismund Toduță” Deva.
Toți participanții la minicampionatul de fotbal au primit din partea organizatorilor mingi, medalii, diplome și cupe.
Școlile implicate în acest proiect educațional au fost: Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva, Liceul cu Program Sportiv Sportiv ,,Cetate” Deva, Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” Deva, Colegiul Național ,,Decebal” Deva, Liceul Tehnologic ,,Transilvania” Deva, Liceul Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva, Liceul de Arte ,,Sigismund Toduță” Deva și Liceul Teoretic ,,Teglas Gabor” Deva.