Campania E.ON „Dăruieşte Lumină”: Facturi la energie mai mici pentru Spitalul Orăşenesc Haţeg

Facturi mai mici pentru cinci spitale cu sprijinul românilor care s-au implicat în campania E.ON „Dăruiește Lumină”

  • Cei 500.000 kWh oferiți de E.ON au fost facturați și acoperă, în medie, jumătate din consumul de energie necesar spitalelor beneficiare pentru o lună de iarnă;
  • Până în prezent, E.ON a oferitprin intermediul proiectului1.750.000 kWh pentru zeci de instituții și mii de familii nevoiașe;

Cei 500.000 kWh, reprezentând cea mai mare cantitate de energie oferită de E.ON Energie România până acum în cadrul campaniei „Dăruiește Lumină”, au ajuns la cele cinci spitale beneficiaredin Sibiu, Cluj Napoca, Iași, Suceava și Hațeg și se regăsesc în facturile de energie electrică și gaze naturale ale acestorinstituții.

Contravaloarea acestei cantități acoperă, în medie,jumătate din consumul de energieaferent unei luni de iarnă pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași, Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan Cel Nou Suceava, Spitalulde Pediatrie Sibiu, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și Spitalul Orășenesc Hațeg.

Campania „Dăruiește Lumină” s-a derulat în luna decembrie a anului trecutcu ajutorul românilor generoșicare s-au implicat pentru distribuirea celor 500.000 kWh de energie, puși la dispoziție de E.ON. Orice interacțiune, like, share sau comentariu folosind hashtagul #daruiesteluminaa reprezentat 100 kWh pentru spitalulpentru care au optat românii.

Ne bucurăm că oamenii s-au gândit la noi, așa cum și noi ne gândim în fiecare clipă la ei, atunci când ajung în spitalul nostru. Campania E.ON și-a atins scopul, o parte din energia consumată de spital estesuportată de aceasta.Este un gest de recunoștință din partea oamenilor care sunt tratați în spitale, care cu un click valoros au contribuit laun bine mai mare”, spuneprof dr. Diana Cimpoeșu, Medic Șef UPU- SMURD Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași.

Suntemimpresionați de efortul personalului din spitale, care este la datorie zi și noapte, pentru noi. De aceea am dorit să răsplătim tot ceea ce fac ei pentru sănătatea noastră. Le mulțumim tuturor și ne bucurăm că inițiativa noastră a primit o susținere atât de mare din partea românilor dornici să se implice pentru a aduce bine comunităților locale”, declară Claudia Griech, DirectorulGeneral al E.ON EnergieRomânia.

Ediția din acest an a campaniei „Dăruiește Lumină”, s-a derulat în perioada 15-24 decembrie, în cadrul acesteia fiind donați 500.000 kWh energie. Este cea mai mare cantitate pusă la dispoziție până acum de compania E.ON, la edițiile anterioare cea mai mare cantitate oferită fiind de 250.000 kWh.

La finalul campaniei,Spitalului de Pediatrie Sibiui-au revenit 123.200 kWh de energie, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca – 111.900 kWh, Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași – 96.800 kWh, Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan Cel Nou Suceava – 84.300 kWh, iar Spitalului Orășenesc Hațeg – 83.800 kWh.

În cadrul celor opt ediții ale campaniei „Dăruiește Lumină”, desfășurate începând cu anul 2015, E.ON a oferit 1.750.000kWh energie pentru 61 de instituții și 3.300 de familii nevoiașe.

Partajează această știre

Lasă un răspuns