CABINETE MEDICALE ȘCOLARE. Dotări de peste 75.000 de lei, de la începutul anului școlar!

Direcția de Asistență Socială Deva continuă dotarea celor trei cabinete medicale școlare care funcționează, începând cu acest an școlar, la Colegiul Național „Decebal” (Corpul B, strada Oituz) și Liceul de Arte „Sigismund Toduță” (Corpurile A și C, situate pe strada Ciprian Porumbescu, respectiv strada Titu Maiorescu).

Astfel, DAS Deva a semnat, săptămâna aceasta, contractul pentru furnizarea a trei dozatoare de apă cu bidon necesare noilor cabinete medicale școlare. Documentele achiziției pot fi consultate pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Informații publice – Achiziții publice.

Valoarea contractului: 1.840,08 lei – fără TVA, respectiv 2.189,70 lei – cu TVA. Prețul contractului este ferm și va fi plătit din bugetul local al Municipiului Deva.

Durata contractului: de la data semnării (25 octombrie 2022) până la data de 15 decembrie 2022.

Produsele vor fi furnizate de S.C. „NEI Electronics International” S.R.L. București și vor ajunge în cele trei cabinete medicale la începutul lunii noiembrie 2022.

De la începutul anului școlar, peste 75.000 de lei de la bugetul local al Municipiului Deva au fost alocați pentru dotarea celor 20 de cabinete medicale din școli și grădinițe cu medicamente, instrumentar medical, materiale sanitare și mobilier, în conformitate cu Baremul de dotare a cabinetelor medicale și de medicină dentară din unitățile de învățământ, prevăzut de legislația în vigoare.

Asistența medicală școlară este asigurată, în prezent, de 7 medici (dintre care doi stomatologi) și 24 de asistente medicale, angajați ai Direcției de Asistență Socială Deva, care acordă consultații și tratamente GRATUITE tuturor elevilor și preșcolarilor înscriși în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Deva.

Conform datelor oficiale, în anul școlar 2021-2022, în cabinetele medicale din școli și grădinițe au fost acordate peste 122.000 de consultații și tratamente, dintre care 10% au fost înregistrate în cabinetele de medicină dentară.

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns