Peste 30 de copii și cadre didactice de la Grădinița PP7 Deva au colindat, timp de două zile, persoanele între 70 și 90 de ani care beneficiază de serviciul social ”Îngrijiri personale la domiciliu pentru persoane vârstnice”, din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva.
Odată cu cele mai îndrăgite colinde românești, copiii au dăruit bunicilor felicitări colorate – confecționate de ei, în cadrul activităților manuale desfășurate la grădiniță, iar cadrele didactice le-au oferit pachete cu alimente, produse specifice sărbătorilor și fructe de sezon.
Acțiunea prichindeilor s-a derulat sub genericul „De Crăciun, bucurii pentru bunici”, iar la reușita ei au participat 75 de copii și 50 de cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 Deva și structurile aparținătoare.
„Ne pregătim de cel puțin o săptămână. Copiii au confecționat felicitări specifice sărbătorilor de iarnă și au învățat colinzi. Am făcut chiar și repetiții, astfel încât să reușim să-i impresionăm pe bunicii cărora le batem la ușă și să le arătăm că nimeni nu este singur pe lume – mai ales de sărbători. Aceste acțiuni sunt extrem de educative pentru copii – care învață de mici să fie generoși și să dăruiască, fără să aștepte ceva în schimb. În plus, învață să-și facă timp pentru cei din jurul lor și să fie recunoscători pentru tot ceea ce au”, explică organizatorii acțiunii.
Gestul copiilor a pornit din dorinţa de a dărui bucurie, surprize și urări de bine persoanelor singure, iar gazdele colindătorilor au deschis nu doar ușa, ci și sufletul și inima, așteptând urătorii cu dulciuri și fructe.
Inițiativa Grădiniței PP7 s-a desfășurat în cadrul unui parteneriat încheiat cu Direcția de Asistență Socială Deva și face parte din seria activităților organizate de preșcolari și educatori pentru implementarea Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), care presupune încurajarea implicării copiilor și elevilor, ca voluntari, în proiecte ce promovează spiritul de acțiune și incluziunea socială.
Direcția de Asistență Socială Deva