Bucuria sfârșitului de an școlar la Şcoala Gimnazială din Beriu

Și absolvenții clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială ,,Constantin Daicoviciu”, Beriu – după cum ne spunea prof. Pantiș Loredana Maria – și-au luat rămas bun de la școală, profesori și colegii mai mici, printr-un eveniment organizat cu mare grijă, la care au participat bunicii, părinții, prietenii și bineînțeles reprezentanții comunității locale.

Deși greva profesorilor a amânat acest moment, elevii de clasa a VIII-a au pășit cu emoții în școală pentru ultima dată având statutul elevilor de gimnaziu. I-au copleșit pe invitați cu discursul de rămas bun, rostit de șefa de promoție, Sicoe Iudita, predarea cheii, intonarea simbolicului Gaudeamus și mulțumiri adresate atât profesorilor, cât și părinților.

Au fost felicitați de toți, au primit flori, au făcut poze și au dat drumul unor baloane în curtea școlii, simbolizând visurile către care ei aspiră în viața de liceeni.

– Trăiți un moment foarte important pentru voi și familiile voastre, vă asigur de sprijinul nostru necondiționat, vă doresc succes la examenele care vor urma, cât și în viață! – le-a transmis primarul comunei Beriu, Bîc Emil Moise.

În careu festiv, a fost rândul elevilor de la clasele pregătitoare, I-IV și V-VII să primească felicitări pentru munca lor. Dacă toamna se numără bobocii, vara se numără rezultatele acestora. A fost un an plin de evenimente, școala a fost implicată în foarte multe activități, pe placul elevilor, iar acum aceștia au fost premiați după meritele fiecăruia.

Premierea a fost privită cu mari emoții și lacrimi de bucurie a părințior care și-au văzut copiii cu flori în mână și diplome, cărți și alte premii. S-au premiat și elevii care au obținut rezultate meritorii la activități extrașcolare și concursuri.

Ne mândrim, astfel, cu eleva din clasa a V-a, Sicoe Marta, care a obținut premiul I la Olimpiada de Religie cultul penticostal – etapa națională, desfășurată la Timișoara, cât și premiul al II-lea la Olimpiada ,,Universul cunoașterii prin lectură”, etapa națională, desfășurată la Satu Mare.

Mulți elevi au făcut cinste școlii noastre prin participări la diverse concursuri și activități. Ne dorim ca aceste premii să devină țeluri ale tuturor elevilor și să-i atragă mai mult spre școală.

– Dragi elevi, vă transmit sincere felicitări pentru rezultatele frumoase pe care le-ați obținut și în acest an școlar, atât la învățătură și purtare, cât și la activitățile extracurriculare, fiind convinsă că școala a fost pentru voi un loc al cunoașterii, al trăirii autentice și că ați beneficiat de sprijin necondiționat și de o educație de calitate. Întotdeauna trebuie să ştiţi că la baza pregătirii şi educării voastre sunt implicate două instituţii fundamentale: una este familia şi a doua şcoala. De aceea, vă doresc să conştientizaţi că unde veţi merge voi, prin tot ceea ce veţi face, veţi reprezenta comuna Beriu şi familia din care faceţi parte – a spus în cuvântul său d-na director, prof. Silvia Onescu (foto).

Emoționant a fost și faptul că nu doar cei apropiați au avut lacrimi în ochi de bucurie, ci și profesorii și învățătorii, ceea ce ne arată foarte clar că relația profesor – părinte s-a realizat pe deplin, punând în centru interesul comun, elevul și realizarea acestuia.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns