Dialog cu dr. Melinda MITRANOVICI, doctor în medicină, medic primar, șef secție obstetrică- ginecologie, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi medic ginecolog? De ce aţi ales această meserie? 

– Pentru mine a fi medic ginecolog este o menire. Nu am visat dintotdeauna să fiu medic. În învăţământul preclinic universitar nu mi-am găsit locul. Dar ulterior, la contactul cu bolnavul, gândirea medicală efectivă, punerea în practică a fiziopatologiei învăţate au reuşit să mă facă să descopăr ce înseamnă medicina în realitate. Şi pentru că am fost întotdeauna o persoană practică, am preferat meseriile chirurgicale unde beneficiile se văd mai repede, rezultatele sunt mai concrete. Ginecologia şi obstetrica am ales-o pentru că îmbină în mod fericit tratarea unor boli cu bucuria de a aduce pe lume copii. E singura disciplină unde pacientele vin bucuroase şi sănătoase, nu? Atunci când urmărim o sarcină sănătoasă.

– Ce înseamnă pentru dumneavostră secţia obstetrică-ginecologie a Spitalului Municipal Hunedoara? 

– Este locul pe care-l percep într-un fel ca a doua casă. E important ca la locul de muncă să reuşeşti să te simţi suficient de confortabil încât să-ţi desfăşori activitatea la capacitatea ta maximă, să ţi se ofere standardele de lucru cât mai înalte, să ai parte de încrederea şi înţelegerea colectivului.

– Sunteţi şef de secţie. Punctaţi-ne pe scurt o imagine a activităţii colectivului ce îl conduceţi.  

– Aş putea spune că activitatea colectivului este complexă. Pe lângă activitatea medicală pe care o desfăşoară, medicii participă la actualizarea protocoalelor diagnostice şi terapeutice pornind de la protocoalele naţionale. Actualizarea ia în calcul şi dotările de care am avut parte în ultimul an, acum ne preocupăm de punerea în funcţiune a aparaturii şi utilizarea acesteia atât pentru diagnostic, cât şi pentru tratament. În plus sunt implicaţi în procedura de acreditare a spitalului care presupune o serie de statistici şi documente pe care trebuie să le întocmim. Dar colectivul e tânăr şi cu putere de muncă.

– În anul 2020 aveţi o agendă bogată? Dacă da, punctaţi-ne amănunte.

– Fiind membră în organizaţii internaţionale cum ar fi ESHRE, ISGE, ISUOG, e indicat să particip la conferinţe în străinătate. Aşa am participat la Milano la Conferinţa ESHRE având drept temă endometrioza. Urma să particip în martie la Conferinţa ISGE, dar s-a decalat în decembrie datorită ameninţării reprezentate de epidemia cu covid-19. Voi fi speeker la o conferinţă în Sibiu, în mai. Ne dorim să organizăm în toamnă un workshop în uroginecologie avându-l ca şi coordonator pe Prof. Dr. Bumbu Gheorghe. Şi probabil vor mai apărea pe parcurs, aceste activităţi sunt în mişcare, apar oportunităţi pe parcurs. Toate acestea, bineînţeles, pe lângă activitatea spitalicească.

– Vă amintiţi de cea mai mare satisfacţie a muncii dumneavoastră ca ginecolog? 

– Cea mai mare satisfacţie e când salvezi viaţa cuiva. Am experimentat de mai multe ori. Nu se poate exprima în cuvinte groaza cu care intrăm uneori în sala de operaţie… sau pe care o trăim în timpul unei intervenţii chirurgicale… când nu ştim dacă putem să facem ceva în beneficiul pacientului care vine în stare critică… şi apoi sentimentul de eliberare, când totul se termină cu bine…., iar apoi când realizezi că ceea ce ai reuşit să faci pentru pacient i-a salvat practic viaţa.

– Dar despre o nereuşită ce ne puteţi spune? 

– Depinde ce anume calificaţi drept nereuşite. Pacientul spre exemplu, care are aşteptări maxime raportate la condiţia bolii sale poate considera că nu a obţinut tot ce şi-a dorit de la o intervenţie, chiar dacă i se explică faptul că acest lucru e imposibil, sau poate considera că nu a fost consiliat suficient. Sunt conştientă că nu voi putea satisface toţi pacienţii…, dar cumva pacientul şi medicul se aleg unul pe altul. Dar ceea ce cu adevărat regret ar fi un caz care mi-a rămas în suflet, este vorba de un bebeluş care a dezvoltat un icter nuclear la scurt timp după naştere: trebuia să fiu mai atentă la felul cum s-a administrat cazul neavând medic neonatolog la data respectivă. Nu i s-au recoltat analizele şi nu s-a observat deteriorarea stării decât la instalarea icterului. Era cumva şi datoria mea, cunoscând situaţia, să fiu atentă. Dar eram un medic abia venit în zonă şi nu am realizat importanţa supravegherii într-un alt departament.

– Privind pregătirea profesională, ce amănunte ne puteţi oferi?

– Cea mai mare realizare din punct de vedere didactic e obţinerea titlului de Doctor în Medicină în 2019, care în condiţiile actuale este foarte greu pentru cineva care nu este în mediul universitar. Sper din suflet să nu mă opresc aici.

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș