Comuna Bucureşci a câştigat un proiect cu fonduri europene în valoarea de peste 80.000 de euro.
O bază sportivă cu un teren multifuncţional sintetic va fi construită în comuna Bucureşci, în baza unui proiect cu finanţare europeană în valoare de 83.000 de euro. Contractul de finanţare a fost semnat de primarul localităţii, Mircea Ghilean, edilul local menţionând că în scurt timp va fi demarată licitaţia de execuţie.
Autorităţile şi-au propus să construiască un teren de sport din material sintetic, vestiare şi alte anexe necesare pentru îndeplinirea condiţiilor moderne de practicare a mişcării în mod organizat.
„Baza sportivă cu terenul sintetic va fi construită în satul Bucureşci. Contractul este semnat. Sperăm să primim, în foarte scurt timp, acceptul ADR Vest pentru organizarea licitaţiei de execuţie. Contractul are o valoare de 83.000 de euro”, a spus primarul comunei.
Pe agenda edilului local se află şi alte proiecte ce pot fi duse la bun sfârşit cu ajutorul fondurilor nerambursabile. Este cazul unei investiţii ce are ca scop modernizarea iluminatului stradal prin tehnologie LED în toate satele comunei, banii necesari provenind de la bugetul central.
În egală măsură, administraţia locală a acţionat pentru consolidarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, în atenţie aflându-se, în această vară, drumurile vicinale din Bucureşti, Merişor, Curechiu, Rovina, Şesuri.
„Am făcut deja recepţia finală la DC 15. Mai avem drumuri vicinale, în lungime de 6 km, la care vom face recepţia finală în foarte scurt timp”, a menţionat primarul comunei Bucureşci. Fondurile pentru aceste proiecte de investiţii provin din PNDL.