Bucureşci: Primăria nu renunţă la proiectul de modernizare a iluminatului public

Administraţia locală din comuna Bucureşci a fost una dintre primăriile care au fost afectate direct de măsura prin care guvernul a închis Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI), în contextul în care un proiect de modernizare a iluminatului public în toate satele a fost declarat câştigător şi urma să primească finanţare pentru a fi implementat până la jumătatea acestui an.

Primarul Mircea Ghilean a declarat că autorităţile locale nu se lasă şi caută soluţii pentru ca acest proiect să fie cuprins în alte forme de finanţare nerambursabilă. „La primul proiect nu am plătit nimic, pentru că înţelegerea cu proiectantul a fost că acesta îşi va primi banii după ce lucrarea va fi gata. Acum, am contactat un alt proiectant şi vom depune proiectul, în colaborare cu Enel, pentru a obţine o finanţare din Fondul de Mediu. Am mai accesat fonduri prin această axă de finanţare pentru construcţia unor drumuri vicinale şi de interes local. Nu au fost probleme, nici în ceea ce priveşte lucrarea, iar banii au fost achitaţi până la ultimul leu”, a spus primarul comunei Bucureşci.

Pe de altă parte, administraţia locală lucrează acum la pregătirea unui nou proiect ce vizează modernizarea a 7 km de drumuri de interes local în cinci sate ale comunei. „Acum se face evaluarea investiţiei, iar proiectul va fi depus pe orice axă de finanţare ce se va deschide”, a arătat primarul.

Partajează această știre

Lasă un răspuns