Pandemia de COVID 19 pare că nu se mai termină, iar oamenii sunt nevoiţi să-şi schimbe stilul de viaţă. Masca de protecţie tinde să devină un accesoriu obligatoriu al ţinutei de fiecare zi, o dată pentru că este impusă de legislaţie în anumite situaţii, dar şi pentru că oamenii sunt din ce în ce mai responsabili şi observă cât de importată este în cotidian.
„Din păcate, nu toată lumea îşi permite să-şi cumpere atâtea măşti de protecţie pe câte ar avea nevoie. Iar aici intervin autorităţile pentru care sănătatea oamenilor contează. Este şi cazul comunei Bucureşci, cu satele ei frumoase aşezate într-o zonă extraordinar de frumoasă. Pentru cetăţenii comunei, ale căror venituri nu le permit să-şi achiziţioneze utilele măşti de protecţie, primăria a făcut demersurile necesare, iar acum le poate oferi gratuit celor care au nevoie de ele”, spune primarul reales Mircea Ghilean.
Concret, Primăria Bucureșci distribuie în mod gratuit un set de 30 de măști de protecție, la sediul primăriei, conform Legii 146/24.07.2020, următoarelor categorii de beneficiari:
- a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
- d) persoanele încadrate în grad de handicap care nu realizează alte venituri.
Beneficiarii vor prezenta acte doveditoare privind veniturile pe care le realizează, adică un cupon pensie, cupon indemnizație handicap, etc.