Taxele şi impozitele locale au rămas la acelaşi nivel ca anul trecut, în comuna Bucureşci, au anunţat autorităţile locale. Singura creştere este de 2,6%, valoare care a trebuit aplicată prin prevederile Codului Fiscal şi care reprezintă indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică.
„Nu am majorat taxele şi impozitele locale pentru că dorim să-i ajutăm pe oameni să treacă mai uşor peste aceste vremuri grele. Avem un buget mulţumitor pentru acest an şi mulţumesc Consiliului Judeţean Hunedoara că a avut în atenţie comunitatea noastră. Comuna Bucureşci a primit 300.000 de lei, sume pentru echilibrarea bugetului local. Faţă de ceea ce ni se aloca în alţi ani, câte 20.000 de lei, acum este cu mult mai bine şi putem spune că avem bani de investiţii”,a apreciat primarul comunei Bucureşci, Mircea Ghilean.
Proiectele administraţiei locale pentru acest an sunt multe, începând cu lucrările de modernizare la reţeaua de drumuri şi continuând cu iluminatul public.
Sunt proiecte deja depuse la Administraţia Fondului de Mediu pentru iluminatul public, un altul are ca obiectiv alimentarea cu apă a satului Şesuri şi a fost înaintat pe o altă axă de finanţare. Tot pe fonduri nerambursabile sunt înaintate două proiecte referitoare la infrastructura de drumuri.