La data de 20 iunie a.c., polițiștii Biroul pentru Protecția Animalelor Hunedoara, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara, au efectuat un control la domiciliul unui bărbat din comuna Turdaș, cu privire la care au stabilit că, în cursul lunii august 2021, în timp ce se afla la limita dintre județele Caraș Severin și Mehedinți, a recoltat din mediul natural un exemplar de țestoasă de uscat bănățeană și a deținut respectivul animal la domiciliu (oferindu-l spre vânzare, prin intermediul unui site de vânzări on-line).
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic” și „deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum şi oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic”, iar broasca țestoasă a fost preluată de către reprezentanții Gărzii de Mediu (fiind o specie protejată, cu regim special).