Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad – Biroul de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică sprijiniți de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara – Compartimentul Analiză și Prevenirea a Criminalității, au desfășurat în data de 30.03.2022, activități preventive și de informare pentru creșterea gradului de pregătire antiinfracțională a cetățenilor și diminuarea efectelor grave ale infracțiunilor în dezvoltarea fizică și psihică a persoanelor.
Astfel, cu ocazia activităților desfășurate, s-a pus accentul pe infracțiunile comise împotriva sistemelor informatice, infracțiunile comise prin intermediul sistemelor informatice, cât și cu privire la infracțiunile de înșelăciune având ca mod de operare, ”metoda accidentul”.
În acest sens, au fost prezentate materiale cu caracter preventiv-informativ unui număr de aproximativ 550 de persoane, angajați a unui număr de 3 societăţi comerciale de pe raza municipiului Brad.
De asemenea, la Primăria Municipiului Brad, a avut loc o activitate de prevenire și informare cu toți președinții de asociație în vederea prevenirii de a nu deveni victime ale acestor infracţiuni.
Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.
Poliţiştii le recomandă tuturor, să manifeste prudenţă în cazul în care primesc un astfel de telefon şi să nu dea curs respectivei solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.
Aşadar stimaţi cetăţeni, înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:
În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.
Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: 1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau 2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie (R.C.A.).
Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.
Pentru a nu deveni victimă a infracţiunii de înşelăciune comisă prin acest mod de operare, poliţiştii vă recomandă să verificaţi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a fost implicată într-un accident rutier. Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici reprezentanţii Parchetului nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, solicitaţi apelantului date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi telefonaţi acolo pentru confirmare.
În cazul în care sunteţi contactat de persoane necunoscute şi nu reuşiţi să aflaţi dacă informaţiile sunt corecte, solicitaţi o întâlnire directă cu acestea şi apelaţi de urgenţă numărul 112, pentru a cere sprijinul Poliţiei.
În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii, pentru a le oferi anchetatorilor!