Sportivul Cosmin Gîrleanu, legitimat la secția de box din cadrul CS Hunedoara ,pregătit de antrenorul emerit Ilie Captari, a câștigat recent la Iași, în cadrul întrecerilor Campionatului național de box pentru seniori, un nou titlul de campion național.
Este cel de al 12-lea său titlu pe care la- cucerit acum după ce l-a învins în finala categoriei 52 kg. prin abandon în prima repriză. pe Gabriel Șchipu (CSM Petrolul Ploiești).De menționat că și în semifinala disputată contra lui Istvan Nagy (Universitatea Cluj), Gârleanu s-a impus tot după numai un minut.
“Petre și-a făcut treaba, din nou. A fost bine pregătit pentru competiția aceasta și și-a dorit foarte mult să câștige”, a spus antrenorul emerit Ilie Captari, cel care a fost alături de pugilistul hunedorean la Iași.
După această competiție urmează preselecția pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Preselecția are loc la Londra, în perioada 14-24 martie 2020, iar Petre Cosmin Gîrleanu este componentul lotului olimpic. El are nevoie de mai multe victorii în meciurile programate la Londra pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
De menționat că la întrecerile desfășurate la Iași, în semifinalele competiției a mai ajuns și James Damian Chereji, alt boxer legitimat la CS Hunedoara. El a evoluat la categoria 63 kilograme dar a fost întrecut la puncte de Vasile Suciu de la SCM Bacău și hunedoreanul a rămas doar cu medalia de bronz. “Sper să reușesc, în viitorul apropiat, să îl duc și pe el la un nivel mai înalt, cu rezultate mai frumoase” spune Ilie Captari.
“Sunt bucuros pentru rezultatele obținute de sportivii noștri și de domnul profesor Captari și îi felicit pentru că duc numele Hunedoarei în lume! Felicitări ambilor jucători antrenați de Ilie Captari, dar și acestuia, pentru toată munca depusă!”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, cel care a avut initiativa înființării secției de box la CS Hunedoara.