BNR: Avuţia netă a populaţiei, la un maxim istoric

Avuţia netă a populaţiei se situează la un maxim istoric, înregistrând o creştere cu 6% în 2020 faţă de 2019, se menţionează în “Raportul asupra stabilităţii financiare”, publicat de Banca Naţională a României.

Activele imobiliare continuă să aibă o pondere majoritară (75%).

Potrivit datelor BNR, anul trecut averea netă a populaţiei din România a ajuns la 2.400 de miliarde de lei, activele imobiliare reprezentând 1.800 de miliarde de lei, iar activele financiare nete 600 de miliarde de lei. BNR precizează că în cadrul activelor imobiliare au fost incluse doar imobilele, iar activele financiare nete reprezintă diferenţa dintre activele financiare şi pasivele financiare.

În 2019, potrivit graficului BNR, averea netă a populaţiei din România a depăşit 2.200 de miliarde de lei, ponderea cea mai mare fiind deţinută, de asemenea, de activele imobiliare.

Banca Naţională a României apreciază că rezistenţa sectorului populaţiei la şocuri este importantă în contextul pandemiei COVID-19 atât din punct de vedere macroeconomic, cât şi din perspectiva stabilităţii financiare, întrucât capacitatea gospodăriilor de a face faţă şocului afectează măsura în care consumul se va diminua şi probabilitatea ca debitorii să înregistreze restanţe la plata datoriilor.

În ceea ce priveşte avuţia netă a populaţiei, BNR arată că activele imobiliare continuă să aibă o pondere majoritară (75%) pe fondul ratei ridicate de deţinere a imobilelor (95,8%, conform Eurostat). Valoarea acestor active s-a majorat cu 4,8% în T4/2020 faţă de T4/2019, pe fondul creşterii indicelui de preţ imobiliar şi al deprecierii monedei naţionale, indicând rezilienţa pieţei imobiliare. Această situaţie se datorează în mare măsură legislaţiei care încurajează deţinerea de active imobiliare mai degrabă decât (re)investirea în activităţi productive, notează BNR.

Banca Naţională a României subliniază că dezvoltarea comportamentului de economisire a populaţiei este reliefată şi de ritmul real de creştere a depozitelor şi a numerarului (14 la sută la decembrie 2020), acestea ajungând la 30 la sută din PIB, cea mai ridicată pondere din ultimii 14 ani. Cu toate acestea, documentul subliniază polarizarea economisirii: conform datelor publicate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, doar 0,3% din depozite depăşesc plafonul de garantare de 100.000 euro, acestea reprezentând 22% din totalul valoric. Ponderea acestora a înregistrat o tendinţă ascendentă în ultimii ani, situându-se la maximul ultimilor 10 ani, semnalizând o creştere a inegalităţii şi o polarizare a averii populaţiei.

Banca Naţională a României apreciază că impunerea măsurilor de restricţionare a mişcării începând cu luna martie 2020, cât şi incertitudinile legate de evoluţiile viitoare ale veniturilor populaţiei, coroborate cu un apetit la risc mai redus al băncilor, au influenţat negativ fluxul de credit de consum nou în perioada T2 2020 – T1 2021, acesta situându-se cu 20 la sută sub nivelul înregistrat la în aceeaşi perioadă a anului precedent. Aceşti factori de influenţă nu au fost resimţiţi la fel de sever în cazul creditelor ipotecare, având în vedere durată mai lungă necesară pentru aprobarea unui astfel de împrumut, cât şi cererea relativ inelastică pentru achiziţia de imobile.

Creditul ipotecar nou în perioada T2 2020 – T1 2021 a fost cu 7% mai mare faţă de volumul acordat în T1 2019 – T1 2020, fiind susţinut de o creştere robustă a creditului ipotecar standard (+22%) ce a contrabalasat reducerea creditului nou oferit prin programul guvernamental Noua Casă (-32%). /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns