Blue Air lansează opt noi rute de zbor din România

Compania aeriană românească Blue Air a anunțat că lansează opt noi rute de zbor de pe aeroporturile din Bucureși, Iași și Bacău.

Astfel, din București, în 15 iunie, va fi inaugurată ruta către Munchen, cu patru zboruri pe săptămână, iar în 16 iunie va decola prima aeronavă Blue Air din Iași către Verona. Săptămânal, vor fi operate câte trei zboruri către această nouă destinație.

Totodată, Blue Air lansează șase noi rute de pe aeroportul din Bacău: Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo și Stuttgart. Aceste rute se adaugă celorlalte nouă operate în prezent de pe Aeroportul Internațional George Enescu.

Începând cu 15 iunie 2020, pasagerii din Bacău vor călatori cu Blue Air către 15 destinații diferite.

Blue Air operează avioane tip Boeing 737. În 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri./www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns