Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Vineri, 13 martie, a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de care a beneficiat blocul operator al Secţiei Ortopedie din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.
Investiţia se ridică la aproximativ 300.000 de euro şi s-a materializat într-un bloc operator realizat la cele mai noi standarde medicale şi tehnice în domeniu. Pe lângă aparatură modernă, noul bloc operator beneficiază acum de sisteme de ventilaţie speciale şi de sisteme de acces semi-automate, fără contact.
Prezent la micul eveniment de astăzi, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, domnul Laurenţiu Nistor, a declarat: „În opinia mea, cel puţin 10 – 15 % din reuşita actului medical o reprezintă condiţiile oferite pacientului. Nicio investiţie în sănătate nu este prea costisitoare, pentru că vorbim despre oameni care au nevoie de ajutor. Felicit managerul spitalului şi colectivul care a contribuit la realizarea acestui obiectiv şi îl felicit şi pe primarul oraşului, Dan Bobouţanu, pentru implicarea dovedită în a rezolva problemele comunităţii. Eu voi rămâne un partener de nădejde al municipiului Hunedoara, mai ales că aici sunt convins că lucrez cu oameni care vor cu adevărat binele semenilor lor”.
„Mă bucur nespus să constat că echipa de management a spitalului şi medicii reuşesc să coopereze eficient pentru binele pacientului. Acest bloc operator reabilitat şi modernizat este doar un exemplu „la zi”. Spitalul a fost şi va rămâne pe una dintre primele poziţii ale listei de priorităţi permanente ale Primăriei. Facem aceste investiţii din bani publici tocmai pentru ca oamenii, contribuabilii, să beneficieze de cele mai bune condiţii în acest spital. Ştiu, sunt şi multe nemulţumiri, dar şi eu şi domnul preşedinte al CJ Hunedoara am vizitat multe spitale şi vă pot spune cu mâna pe inimă că spitalul din Hunedoara se prezintă mult mai bine decât multe alte spitale din ţară, din toate punctele de vedere. Vom continua să sprijinim cu tot ce ne stă în putinţă spitalul municipal”, a adăugat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Partajează această știre

Lasă un răspuns