Biserica ortodoxă din satul Cristur a fost spartă de persoane necunoscute care au furat banii din cutia milei şi încasările realizate din vânzarea unor obiecte de cult.
Furtul a fost sesizat, joi, Poliţiei Deva de către preotul din sat, din primele cercetări stabilindu-se că hoţii au intrat în biserică prin forţarea uşii de acces. Biserica avea sistem de alarmă, dar acesta nu era pus în funcţiune.„Există deja un cerc de suspecţi, urmând ca ulterior să se identifice prezumtivii autori ai faptei şi să se recupereze prejudiciul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar cercetările în acest caz continuă.