Birouri cu activitate suspendată, la Primăria municipiului Hunedoara

Primăria municipiului Hunedoara vă informează că a suspendat activitatea birourilor de Urbanism și de Investiții ca urmare a faptului că un număr de 9 angajați (5 de la Biroul Urbanism și 4 de la Biroul Investiții) au fost testați de Primăria municipiului Hunedoara, iar în urma rezultatelor, au fost declarați pozitivi cu COVID-19.

Așadar, suntem nevoiți să suspendăm activitatea acestor birouri, inclusiv relațiile cu publicul, până la data de 20 noiembrie 2020, inclusiv. Vom relua activitatea cu publicul în 23 noiembrie 2020. În perioada următoare, pentru că trebuie să rămânem în slujba cetățeanului, intenționăm să testăm în masă toți angajații primăriei, printr-o procedură internă. Sperăm ca, astfel, să limităm numărul de îmbolnăviri de COVID-19 în rândul angajaților Primăriei municipiului Hunedoara.

“În prezent avem 20 de angajați testați pozitiv de către Primăria municipiului Hunedoara în cele două clădiri ale primăriei. Ținând cont de infectarea masivă atât în municipiul Hunedoara, cât și în întregul județ, vom crește numărul controalelor în rândul angajaților dar și pe teren, astfel încât toți cei care lucrează la Primăria municipiului Hunedoara să respecte normele sanitare în vigoare, ca să limităm astfel răspândirea virusului. De asemenea, doresc să subliniez încă o dată că nu închidem primăria – trebuie să rămânem la dispoziția cetățeanului! Aceste două birouri au fost expuse, având relații cu publicul, cu persoane din exterior. Facem eforturi să ținem toate birourile deschise, dar pentru a fi siguri că nu ni se mai îmbolnăvesc colegii, fac din nou un apel către toți cetățenii care vin la sediul primăriei să poarte mască și să respecte normele sanitare în vigoare, să își dezinfecteze mâinile și să limiteze pe cât posibil contactul cu angajații primăriei”, spune Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns