Bilanț la sfârșit de an școlar

După un an școlar presărat cu bucurii și rezultate deosebite atât la învățătură, cât și la purtare, precum și la numeroase concursuri și olimpiade școlare, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 Hunedoara – după cum ne relata prof. Ecaterina Iuliana CORNEA (foto) în calitatea sa de director adjunct – au încheiat cu emoție încă o etapă din viața lor de școlari: încununarea muncii constante depuse pe parcursul acestui an școlar! În fiecare lună iunie marcăm finalul acestei etape, însă doar pentru puțin timp întrucât începe una nouă la toamnă.

În acest periplu al cunoașterii, al descoperirii și al devenirii am avut deopotrivă succese, eșecuri și dificultăți pe care le-am depășit împreună printr-o strânsă colaborare între profesori, elevi și părinți. Aici, la Școala Gimnazială Nr. 2 Hunedoara, dorim să ne asigurăm că fiecare copil beneficiază de cea mai bună experiență educațională posibilă. Personalul unității își dă tot interesul pentru a se asigura că elevii sunt expuși la o mare varietate de activități pentru a-și îmbogăți experiența școlară și personală.

Anul școlar 2023-2024 ne-a adus nu doar lecții, teme și premii, ci și evenimente frumoase, activități memorabile, proiecte educaționale, concursuri și olimpiade școlare, dintre care amintim:

  • La disciplina Limba și literatura română, elevele Trandafir Oana și Zepa Maria, din clasa a VI-a A, au obținut mențiune la faza județeană a Olimpiadei Lectura ca abilitate de viață, coordonate de prof. Buliga-Stochițoiu Roxana;
  • Eleva Dan Andreea din clasa a VII-a C a obținut mențiune la faza județeană a Olimpiadei de limba engleză și eleva Boteu Daiana, din clasa a VI-a B a obținut mențiune la la faza județeană a Concursului Speak Out, coordonate de prof. Goicovici Fabiola, iar elevul Crișan Edward, din clasa a V-a A, a obținut mențiune la faza județeană a Concursului Speak Out, coordonat de prof. Cornea Iuliana;
  • La disciplina Matematică, în urma participării la Proiectul educațional-concurs Matematica în era digitală s-au remarcat următorii elevi coordonați de prof. Georgiu Mădălina: Căprioară Alexandru, clasa a V-a A, Lucaci Raul, clasa a VI-a, Țibichi Denisa, clasa a VI-a A, Petrovai Ioana, clasa a VII-a B premiul I; Drîgnei Ioana, clasa a VI-a B premiul al III-lea; Crișan Edward, clasa a V-a A, Nuțu Stanciu Maia, clasa a VI-a A, Zepa Maria, clasa a VI-a A, Lică Roxana, clasa a VI-a B, Bostan Ioana, clasa a VII-a A, Pădurean Denisa, clasa VII-a B, Șirian Adelina, clasa a VII-a B premiul de excelență, iar la Festivalul Matematicii la CNSH, elevul Timiș Alexandru, din clasa a VII-a B a obținut mențiune.
  • Elevele Petrovai Ioana și Pădurean Denisa, din clasa a VII-a B, au obținut mențiune la faza județeană a Olimpiadei de Chimie, coordonate de prof. Bita Nicoleta;
  • Eleva Petrovai Ioana, din clasa a VII-a B, a obținut locul al II-lea la faza județeană a Concursului național de biologie George Emil Palade și a participat la faza națională, unde a obținut cel mai mare punctaj la clasa a VII-a pe județ, iar eleva Pădurean Denisa, tot din clasa a VII-a B, a obținut mențiune la același concurs la faza județeană, coordonate de Lucaciu Anca;
  • Elevul Negrea David Gabriel, din clasa a V-a B, a obținut mențiune la Concursul național de geografie Terra, coordonat de prof. Munteanu Gabriela;
  • Elevele Țibichi Denisa din clasa a VI-a A și Drîgnei Ioana din clasa a VI-a B au obținut mențiune la faza județeană a Olimpiadei de religie, coordonate de prof. Demea Aurora, iar eleva Vintea Aisha Nicol, din clasa a VI-a A, a obținut premiul al II-lea la etapa județeană de Religie Penticostală, coordonată de prof. Hanganu Marius.

Dintre proiectele implementate de școala noastră, menționăm Ocrotirea mediului – o șansă pentru generațiile viitoare, Cu primăvara în suflet și Învierea Domnului – prilej de bucurie sfântă.

Ne-ar trebui nenumărate rânduri să evidențiem toate activitățile școlare și extrașcolare la care au participat elevii din unitatea noastră de învățământ, care au fost îndrumați cu dăruire și profesionalism de către colectivul de cadre didactice, pe care le felicităm și cărora le mulțumim pentru eforturile depuse în acest an școlar în susținerea necondiționată și în pregătirea elevilor noștri. Când ne uităm în urmă la parcursul elevilor școlii noastre, putem spune cu mândrie că fiecare efort de zi cu zi merită toată atenția și implicarea noastră!

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns