În perioada 01.01.2023 – 31.01.2023, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr. 155/2010 Poliției Locale coroborate cu prevederile HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-Cadru de organizare și funcționare a poliției locale și cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici (r) precum și în conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local Deva, au acționat în raza de competență, înregistrând următoarele rezultate:
I. Structura Ordine și Liniște Publică (OP);
Polițiștii locali au aplicat un număr de 50 sancțiuni;
II. Structura Circulație pe Drumurile Publice (CR)
Polițiștii locali au aplicat un număr de 165 sancțiuni;
III. Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului Polițiștii locali au aplicat un număr de 60 sancțiuni;
IV. Centrul Monitorizare Video Trafic
S-au preluat un număr de 155 sesizări telefonice. De asemenea, operatorii din cadrul compartimentului operator trafic supraveghere, au dat un număr de 86 sesizări şi s-au efectuat 183 de identificări în Baza Națională de Date. Totodată au pus la dispoziție lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale probatoriu video în vederea soluționării unui număr de 11 dosare penale.
ALTE ACTIVITĂȚI:
• Structura Ordine și Liniște Publică:
– polițiștii locali asigură transportul de valori de la Primăria Municipiului Deva la Trezorerie și retur;
– asigură transportul și protecția personalului din cadrul DPLEPSC, a ofițerului de stare civilă pentru buna desfășurare a activității de oficiere a casătoriilor în afara sediului Casei Casătoriilor;
– asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin paza care se efectuează permanent la ușa de acces în Primăria Municipiului Deva;
– asigură protecția personalului din cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale Deva, prin paza care se efectuează permanent la sediul instituției;
– însoțesc executorii judecătorești la evacuările din imobilele aparținând Primăriei Municipiului Deva;
– au soluționat un număr de 29 sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat;
– au soluționat un număr de 9 sesizări telefonice primite de la operatorii din CMVT;
– sesizări scrise – 1 răspunsuri;
– sesizări prinaplicaţia Deva 24 – 2 răspunsuri;
– răspund si soluționează sesizări telefonice venite prin Dispeceratul Poliției Locale;
De asemenea, prin efectuarea patrulelor mobile și pedestre, se previne săvârșirea eventualelor fapte de natură antisocială care ar putea periclita viața și integritatea persoanelor.
• Structura Circulație pe Drumurile Publice:
– dirijarea/fluidizarea circulației rutiere în zona unităților școlare –zilnic;
– restricţionarea traficului rutier cu ocazia lucrărilor la carosabil – 3 acţiuni;
– restricționarea traficului rutier cu ocazia adunărilor publice – 2 acțiuni;
– au răspuns prin aplicația Deva 24 la un număr de 11 sesizări;
– acțiuni de eliberare parcări și zone de toaletare pomi executate de SPIGM;
– au soluționat un număr de 119 de sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat;
– au primit la audiențe 6 persoane;
– au soluţionat un număr de 77 sesizări de la operatorii din C.M.V.T.;
– au soluţionat 2 petiţii primite de la cetăţeni;
– autovehicule fără stăpân/abandonate, monitorizate 9;
– autovehicule staţionate neregulamentar, ridicate 44;
– autovehicule fără stăpân/abandonate, ridicate de proprietari în urma somaţiei 7;
– au implementat 122 P.V., în Baza Naţională de Date a Poliției Române.
• Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului:
– polițiștii locali au efectuat un număr de 13 controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu,;
– polițistii locali au verificat un număr de 4 firme privind afişajul publicitar, şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice;
– politistii locali au făcut un număr de 20 de verificări privind ridicarea deşeurilor menajere de către operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite; 28 de verificări zone verzi din intravilan, 44 privind verficarea curățeniei stradale, 10 ridicări auto de pe zone verzi;
– politisţii locali au verificat un număr de 67 de societăţi comerciale, 6 persoane fizice autorizate, 15 producători particulari, 9 comercianţi ambulanţi în pieţele agroalimentare si târguri, precum şi respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare;
În cadrul tuturor structurilor mai sus amintite se fac cercetări ori de câte ori este nevoie, pentru soluționarea cu celeritate a tuturor reclamațiilor scrise/telefonice venite din partea cetățenilor cât și a sesizărilor venite prin aplicația ,,Deva 24’’.
Direcția Poliția Locală Deva