Bilanţ bogat pentru DRDP Timişoara

Anul 2021 se încheie, pentru Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cu câteva puncte de referință importante.

Instituția a realizat, în acest an, cel mai mare buget pe partea de întreţinere din ultimii 10 ani, adică peste 181 milioane de lei, raportat la un maxim din anii precedenți care nu a depășit 130 milioane lei, și a realizat cel mai mare număr de km de lucrări de întreţinere periodică din istoria DRDP Timișoara, în total 364 km echivalenți. Defalcat, vorbim despre 114 km de tratamente bituminoase, 157 km de straturi bituminoase foarte subțiri, 93 km covoare asfaltice.   

Puncte la fel de importante pentru bilanțul din acest an al DRDP Timișoara sunt:

·    Realizarea unei campanii de reparații fără precedent într-o fereastră de lucru extrem de scurtă pe DN 68A, pe cei 15 km între Nodul Rutier Margina și Descărcarea Holdea, principala realizare în cadrul acestor lucrări fiind refacerea integrală a structurii rutiere între km 44+700 și km 49+000, pe restul sectorului fiind executate lucrări de covoare asfaltice și alte lucrări de reparaţii punctuale. Aceste lucrări s-au putut executa, în două luni, numai prin devierea traficului greu, care are acum, după finalizarea lucrărilor, condiţii mult îmbunătăţite de circulaţie;

·     Fluidizarea circulației în Nodul Rutier Margina, prin realizarea unui punct de întoarcere pentru accesul pe autostrada A1, sensul spre Timișoara;

·     Realizarea în regie proprie a celor mai mari cantităţi de lucrări de la înființarea Secției de Producție Lucrări Drumuri din anul 2018 până în prezent, din care amintim cei 67.000 mp de lucrări de reciclare in situ, dar și reparaţii/covoare asfaltice cu o cantitate de 21.000 tone mixturi asfaltice fabricate și puse în operă;

·      Deblocarea lucrărilor de reparații capitale pe sectorul Nicolinț – Oravița, de pe DN 57 Orşova – Moraviţa, prin lansarea procedurii de achiziție pentru execuția lucrărilor. S-au depus toate diligențele necesare către C.N.A.I.R. S.A. București astfel încât s-a reuşit şi deblocarea situaţiei sectorului Oravița – Moravița pentru care tot în acest an a fost lansată procedura de licitație pentru proiectare;

·    Pentru sectorul administrat al DN 7A (Obârșia Lotrului – Petroșani), în 2021 s-a reuşit lansarea procedurii de achiziție pentru expertizarea lucrărilor şi întocmirea proiectului pentru restul de executat, care a fost finalizată și a fost semnat contractul;

·      DRDP Timișoara și-a asumat și a realizat asigurarea viabilității corespunzătoare pe DN 59B (Cărpiniș – Deta) executând lucrări de covoare asfaltice și reciclare pe un total de 23,269 km echivalenți cu terți, 11,375 km echivalenți în regie proprie, din care 9,677 km echivalenți unde s-au executat şi lucrări de reciclare, urmând ca în 2022 să se finalizeze și restul de 22 de km.     

Toate acestea au fost realizate printr-o implicare colectivă, prin insistenţă şi persistenţă, dar şi cu concursul tuturor celor implicaţi (colegi, constructori, colaboratori, autorităţi). Îi asigurăm pe utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din aria de activitate a DRDP Timișoara că vom continua și în anii următori să luăm toate măsurile pentru ca starea acestor artere să fie cât mai bună și să ofere condiții de siguranță în trafic.

Cu stimă,

DIRECTOR REGIONAL,

Ing. Nicoleta Pordea

Partajează această știre

Lasă un răspuns