Bătaia de joc, continuă. Căldură şi apă caldă, la sfârşitul lunii martie

Bătaia de joc numită „termoficare” continuă în municipiul Deva. Aproape 22.000 de oameni, conform estimărilor făcute de primarul municipiului, Florin Oancea, se confruntă, de o săptămână, cu frigul din case şi cu lipsa apei calde. Şi nu sunt singurii care au probleme.

Cu câteva excepţii, şcolile nu au căldură, drept pentru care elevii sunt nevoiţi să participe la cursuri online. Iar unii dintre copii, învaţă tot în frig, chiar dacă stau acasă, pentru că nu au căldură la calorifere. Sunt afectaţi atât copii, dar şi părinţii, nevoiţi să găsească tot felul de soluţii pentru a-i ajuta şi pe cei mici.

Veştile proaste nu se opresc aici. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu poate înainta o dată certă la care va fi reluată furnizarea agentului termic în Deva. Chemaţi la Prefectura Hunedoara pentru o analiză a situaţiei de criză prin care trece oraşul, mai-marii complexului au comunicat că situaţia ar putea fi rezolvată până la sfârşitul lunii martie. Adică, încă aproape trei săptămâni de frig în case şi în şcoli, ca să nu mai punem la socoteală încălzitul apei pe aragaz.

„În raportul prezentat prefectului județului Hunedoara se precizează că reluarea distribuirii agentului termic pentru municipiul Deva poate avea loc la sfârșitul lunii martie, în funcție atît de plata datoriilor CEH către distribuitorul de gaze naturale și către transportatorul cărbunelui pe calea ferată cât și de cantitatea de cărbune extras de la minele funcționale din Valea Jiului”, se arată într-o informare a Prefecturii Hunedoara, postată pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.

Cărbunele şi rentabilitatea

Când va fi disponibilă o cantitate suficientă de cărbune este greu de previzionat, pentru că CEH a pornit termocentrala de la Paroşeni. Administratorul special al CEH, Cristian Roşu, a motivat că termocentrala ar fi mult mai rentabilă decât cea de la Mintia. Afirmaţia este contrazisă de preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, de la Termocentrala Mintia, Cristian Iştoc.

„La aceeaşi cantitate de cărbune folosită, Termocentrala Mintia produce venituri mai mari cu peste 300.000 de lei în plus faţă de Termocentrala Paroşeni. Plusul este realizat din alte sume care se încasează de Termocentrala Mintia, cum ar fi cele pentru cogenerarea energiei termice necesară în sistemul de termoficare din Deva. Cred că nu există nicio scuză pentru faptul că municipiul Deva a rămas fără apă caldă şi căldură”, a menţionat liderul sindical.

În plus, minele din Valea Jiului abia realizează o producţie zilnică de 1.100 de tone de cărbune, în timp ce necesarul Mintiei este de circa 1.800 de tone pe zi. De unde se va asigura huila necesară termocentralei, dacă acum se împarte cu Paroşeniul? este întrebarea logică a acestei stări de fapt.

Vinovatul de serviciu

Mai mult, potrivit comunicatului Prefecturii Hunedoara, conducerea CEH susţine că agentul termic livrat în Deva este mai ieftin decât costul de producţie al acestuia. Concret, costul de producție al agentului termic ar fi de 662,19lei/Gcal, iar prețul mediu de livrare este de 193,08/Gcal. Păi, abia acum aţi observat că lucraţi în pierdere, stimaţi conducători ai CEH? Ce vină are cetăţeanul din Deva care a preferat să rămână captiv în sistemul centralizat de termoficare? Poate doar faptul că a dat crezare tuturor spuselor despre un sistem performant, încălzire centralizată, poluare redusă şi lista rămâne deschisă.

Revoltaţi

Oamenii din Deva sunt de-a dreptul revoltaţi de situaţia apărută. „Niciodată nu am mai păţit aşa ceva. S-a mai luat căldura, accidental, dar atâtea întreruperi nu au fost. Am ajuns mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu. Atunci Deva avea căldură, acum, nu”, spune o femeie care are acum ghinionul să locuiască în blocurile racordate de termoficare.

Ce ar trebui să facă oamenii care îngheaţă de frig, în Deva? O soluţie a fost postată, pe o reţea de socializare, de către liderul Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, care apreciază că Primăria ar trebui să dea în judecată CEH pentru disconfortul creat cetăţenilor.

„Directiva 2009/72/CE, la art. 15 (3), arată că acces prioritar în rețea are producătorul de energie electrică și termică, în fata celui care produce doar energie electrica. Pe aceeași cantitate de cărbune, grupul nr. 3 de la Mintia produce venituri mai mari decât cel de la Paroșeni, și livrează și energie termică. (…) Primăria Deva a plătit la zi subvenția pentru căldura furnizată populației. Știu că se purtau discuții pentru plata în avans a subvenției, motiv pentru care îl rog public pe primarul Devei, să nu mai plătească nici un leu pentru energia termică. Mai bine restant, decât luat de prost. Și domnule primar, cereți despăgubiri în numele devenilor pentru fiecare zi de frig la care au fost supuși atât ei cât și elevii care trebuiau să învețe în școlile din Deva. (…) Dacă trebuie, mai facem domnule primar un miting, împreună, tot pentru deveni. Zic”, scrie Cristian Iştoc pe Facebook, cu precizarea că din text am eliminat acele paragrafe ce ţin de politică.

În final, să mai spunem că prefectul a cerut conducerii CEH ca zilnic să prezinte situația activității complexului, pe cele două mari componente, extracția de cărbune și producerea energiei electrice și termice, iar astfel, în urma analizei producţiei de huilă şi a situaţiei financiare, să poată fi luată o decizie în ceea ce priveşte reluarea furnizării agentului termic pentru municipiul Deva, în cel mai scurt timp. Doamne ajută!

Caseta Aproape 4.000 de apartamente, instituţii publice, şcoli şi licee din municipiul Deva nu mai primesc, de vineri, 5 martie, căldură şi apă caldă de la reţeaua de termoficare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns