Joi, 10 noiembrie, în jurul orei 9:30, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că, pe pășunea din apropierea satului Beriu, un localnic a găsit cadavrul unui bărbat.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că respectivul cadavru aparține unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Orăștie, a cărui plecare voluntară de la domiciliu a fost reclamantă în data de 31 octombrie 2022 (a se vedea buletinul de presă din 01 noiembrie a.c.).
La examinarea sumară, persoana decedată nu prezintă urme vizibile de agresiune fizică.
Cadavrul a fost preluat de reprezentanții SJML Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei morții. /IPJ Hunedoara